Horoscop. Luna Plină în zodia Balanţă. Cum afectează fiecare semn în parte
Horoscopista / De Selena, 23.03.2016

Luna Plină reprezintă opoziţia dintre astrul zilei şi cel al nopţii. Este o fază lunară care simbolizează împlinirea şi fertilitatea. Acum poţi culege roadele acţiunilor pe care le-ai iniţiat în faza de Lună Nouă. Adesea, această opoziţie ne îndeamnă să echilibrăm cele două tipuri de energie reprezentate de semnele în care se află Soarele şi Luna.

luna plina

Iar pe data de 23 martie, Luna Plină va fi în zodia Balanţă. Iată cum va afecta zodia ta:

Berbec
Este bine să-ţi deschizi inima în faţa celorlalţi, dar nu este recomandat să exagerezi cu detaliile şi confesiunile. Luna Plină în casa a 7-a, a relaţiilor, te îndeamnă să faci tot felul de dezvăluiri despre preferinţele tale romantice. Nu uita că uneori ceea ce laşi de înţeles poate fi mai incitant şi interesant decât ceea ce exprimi în cuvinte. Puţin mister te-ar putea ajuta.

Taur
Luna Plină se va afla în cazul tău în casa a 6-a, a muncii, ceea ce îţi va aduce multă energie şi dorinţa de a realiza cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Este un impuls de care aveai nevoie, mai ales că este şi casa Sănătăţii, capitol pe care trebuie să-l ai în vedere şi căruia să-i acorzi mai multă atenţie. Este oportunitatea perfectă pentru a-ţi face un abonament la sala de fitness.

Gemeni
Ai putea crede că puterea convingerilor tale este suficientă pentru a face faţă unei probleme într-o relaţie. Luna plină se va afla în casa a 5-a, ceea ce te-ar putea ajuta să-ţi susţii cauza dacă rămâi rezonabilă. Nu călca peste sentimentele celorlalţi, iar dacă simţi că ai făcut pe cineva să sufere, cere-ţi scuze, altfel vei provoca rupturi definitive.

Rac
Răbdarea îţi este întinsă la maximum de o situaţie care are legătură cu viaţa domestică, pentru că Luna Plină îţi activează casa a 4-a, a Casei şi Familiei. Crizele minore pot evolua către unele explozive dacă nu faci ceva pentru a remedia situaţia. Nu lăsa comoditatea să stea în calea a ceea ce ai de făcut.

Leu
Planificarea viitorului este la fel de necesară ca şi îndeplinirea responsabilităţilor de zi cu zi. Dar Luna Plină în casa a 3-a arată că vei fi foarte ocupată cu treburi care necesită să fie rezolvate imediat. Obţinerea rezultatelor tangibile poate dura mai mult decât crezi, dar nu lăsa frustrarea efortului să te deturneze de la traiectoria ta ambiţioasă.

Fecioară
Luna Plină se află în cazul tău în casa a 2-a, a Valorilor, ceea ce îţi dă senzaţia că trebuie să îţi întăreşti poziţia actuală, fie la serviciu, fie în familie, relaţie sau grupul de prieteni. Un proiect în care te-ai implicat nu pare să dea roade, ceea ce te face să te întrebi dacă nu este momentul să renunţi. Dar să continui chiar şi atunci când totul pare pierdut face diferenţa dintre succes şi eşec.

Balanţă
Luna Plină se află în semnul tău, iar acest lucru te-ar putea îndemna să te simţi extrem de încrezătoare în opiniile şi convingerile tale. Poţi da naştere unor discuţii în contradictoriu foarte aprinse, care nu au ca rezultat o cale de mijloc, ci orgolii rănite, resentimente şi stări de nervozitate. Ai putea chiar să sperii şi să îndepărtezi pe cineva interesat de tine cu o astfel de manifestare exagerată.

Scorpion
Va trebui să găseşti un echilibru între ceea ce vrei să dezvălui despre tine şi ce anume păstrezi complet privat despre viaţa ta personală. Luna Plină se va afla în cazul tău în casa a 12-a, a Secretelor, iar acest lucru îţi creează o dilemă: ce ar trebui să spui despre tine şi ce să ascunzi. Problema este că îţi este greu să te opreşti odată ce ai început să vorbeşti despre tine, iar asta te face să dezvălui şi lucruri pe care ar fi trebuit să le păstrezi pentru tine.

Săgetător
Luna Plină se află în cazul tău în casa a 11-a, a Prietenilor, ceea ce îţi dă curajul să-i ceri unei persoane apropiate ceea ce îţi doreşti. Ai toate şansele să primeşti, dacă intenţiile tale se dovedesc a fi cât se poate de bune. Dacă de obicei eşti o persoană foarte sociabilă, acum vei avea ceva reţineri în a te manifesta în largul tău la întâlnirile de grup.

Capricorn
Te exprimi cu multă pasiune în chestiunile legate de munca şi profesia ta. Responsabilă pentru această atitudine este Luna Plină în casa a 10-a, a Carierei. Chiar dacă emoţiile te năpădesc, reuşeşti în mod surprinzător să fii în continuare cât se poate de obiectivă. Oamenii vor aprecia acest entuziasm, dar numai dacă te implici efectiv, nu doar dacă îi încurajezi de pe margine.

Vărsător
Simţi nevoia să renunţi la un ţel mai vechi pentru a te fixa asupra altuia mult mai ambiţios. Luna Plină aflată în casa a 9-a, a Aventurii, ar putea să-ţi dea prea mult entuziasm, dar e o strategie mai bună să-ţi menţii viaţa în echilibru. Din păcate poţi rata o oportunitate reală dacă ţinteşti prea sus. Urmează etapele clasice, cunoscute şi sigure pentru atingerea oricărui obiectiv şi evită căile scurte, care îţi promit prea mult.

Peşti
Dacă îţi recunoşti temerile în faţa oamenilor nu înseamnă că îţi vei pierde autoritatea sau reputaţia. Luna Plină te-ar putea determina să-ţi ascunzi sentimentele, iar acest lucru îţi dă o stare de vulnerabilitatea emoţională. Dar numai dacă îţi faci curajul de a vorbi despre ceea ce simţi vei reuşi să depăşeşti dificultăţile. Nu uita, râsul este cel mai bun medicament.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro