Zodiile și cuplurile longevive. Care sunt cele mai bune compatibilități
Unele relații trec cu brio testul timpului. Sunt acele cupluri care atrag admirația celor din jur prin stabilitatea lor și prin capacitatea de a face față tuturor încercărilor cu care se confruntă de-a lungul anilor.
Pe lângă dragostea puternică dintre parteneri, este posibil ca și astrele să aibă un cuvânt de spus. Iată câteva dintre cele mai rezistente și longevive cupluri de zodii:
Berbec și Balanță
Sunt două semne opuse ale zodiacului care demonstrează perfect teoria contrastelor care se atrag. Berbecul este un semn de foc, guvernat de Marte, iar Balanța este un semn de aer, patronat de Venus. Acești doi parteneri se completează de minune și au parte de căsnicii parcă inspirate din basme. Cu siguranță și tu ai în jurul tău cel puțin un cuplu de cunoscuți născuți în aceste zodii.
Taur și Berbec
Cele mai încăpățânate semne ale zodiacului se pare că se înțeleg de minune. Taurul este un semn de pământ, guvernat de Venus, iar Berbecul este un semn de foc, guvernat de Marte. Pasiunea Berbecului este temperată de Taur, o fire mult mai practică și rațională. Acești doi parteneri formează împreună o echipă excelentă! Câteva cupluri rezistente născute în aceste zodii sunt David Beckham (taur) și Victoria Beckham (Berbec) care sunt împreună de 19 ani, dar și actrița Michelle Pfeiffer (Taur) și producătorul David E. Kelly (Berbec) care au o căsnicie de 23 de ani.
Scorpion și Fecioară
Voința puternică a Scorpionului și pragmatismul zodiei Fecioară transformă acest cuplu de zodii într-unul foarte rezistent. Acești doi nativi reușesc să depășească orice obstacol împreună, iar încercările prin care trec îi fac și mai puternici împreună. Câteva exemple celebre sunt Regele Mihai al României (Scorpion) și Regina Ana (Fecioara), care au avut o căsnicie de aproape 70 de ani, Traian Băsescu (Scorpion) și Maria Băsescu (Fecioară), care sunt căsătoriți de 41 de ani.
Leu și Capricorn
Pentru că ambii nativi ai acestor zodii sunt foarte muncitori și ambițioși, formează un cuplu excelent. Au împreună realizări excelente atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Nu numai că sunt parteneri de viață, dar la fel de bine pot fi și parteneri de afaceri. Un cuplu celebru format din aceste zodii este Barack Obama (Leu) și Michelle Obama (Capricorn), căsătoriți de 23 de ani, dar și David Bowie (Capricorn) și Iman (Leu) care au fost de asemenea căsătoriți timp de 23 de ani.
Săgetător și Vărsător
Prietenia este baza unei relații dintre un Săgetător și un Vărsător. Înainte de a fi iubiți, acești doi parteneri sunt prieteni foarte buni. Nu se plictisesc niciodată împreună, iar faptul că pot vorbi deschis despre absolut orice îi ajută să depășească rapid toate dificultățile și neînțelegerile care pot apărea între ei. Un exemplu sunt actrița Jamie Lee Curtis (Săgetător) și scenaristul Christopher Guest (Vărsător), care sunt căsătoriți de 32 de ani.
Pești și Pești
Nativii din zodia Pești se înțeleg de minune între ei. Sunt mereu pe aceeași lungime de undă și nici măcar nu au nevoie de prea multe cuvinte pentru a comunica. Între ei există o conexiune atât de puternică încât reușesc să se înțeleagă din priviri. Un cuplu longeviv format din persoane născute în această zodie sunt Michael Caine și Shakira Baksh, care sunt împreună de 43 de ani.
Fecioară și Rac
Dragostea pentru cămin și familie a nativilor din Rac se potrivește perfect cu pragmatismul și responsabilitatea nativilor din Fecioară. Reușesc împreună să aibă familia perfectă, iar relația lor durează o viață întreagă! Câteva cupluri celebre care demonstrează compatibilitatea excelentă pentru căsătorie a acestor zodii sunt Pink (Fecioară) și motociclistul Carey Hart (Rac) care au o relație de 15 ani, regizorul Mel Brooks (Rac) și actrița Anne Bancroft (Fecioară) care au fost căsătoriți timp de 41 de ani, dar și Ringo Starr (Rac), fostul membru al legendarei formații Beatles, și actrița Barbara Bach care sunt căsătoriți de 35 de ani.
Gemeni și Gemeni
Între nativii din zodia Gemeni există o compatibilitate foarte bună, iar comunicarea este baza acestei relații de succes. Acești nativi vorbesc atât de mult și dezbat orice subiect încât este imposibil ca ceva să rămână nespus sau neclarificat, iar toate acestea îi ajută să aibă o relație foarte sinceră și deschisă. Câteva cupluri celebre care demonstrează compatibilitatea excelentă a nativilor născuți în zodia Gemeni sunt George H. Bush și Barbara Bush, căsătoriți de 71 de ani, dar și actorul Peter Dinklage din serialul Games of Thrones și scenarista Erica Schmidt, căsătoriți de 11 ani.