Când eu și sora mea eram mici, tata a plecat în străinătate ca să facă bani pentru familie. Zicea să strângă avere să construim o casă, să nu mai stăm la bloc. Nu știam atunci că această plecare avea să ne marcheze viața.

Când eu și sora mea eram mici, tata a plecat în străinătate ca să facă bani pentru familie. Zicea să strângă avere să construim o casă, să nu mai stăm la bloc. Nu știam atunci că această plecare avea să ne marcheze viața.
Tata tot venea acasa în primii ani, când putea, și totul părea că e bine. Când în sfârșit mama a cumpărat casa mult visată, cu bani trimiși de el, trecuseră deja destui ani în care noi am trăit practic fără tata. Era un personaj veșnic plecat, ca din poveste. Atunci a venit și el acasă, după o pauză mai lungă. Eu aveam deja 14 ani, iar sora mea 11 ani. A fost prima dată când mi-am dat seama că nu mai e nimic ca înainte.
Tata avea un comportament ciudat. Mama îi găsise în portofel o poză cu ea, cu cealaltă femeie, dar el nu a recunoscut la început că are o amantă. Noi nu prea înțelegeam de ce se ceartă atât de des cu mama.

Ulerior a început calvarul.Tata o înjura pe mama, se certau din orice, îi spunea să plece de acasă, că el a muncit pentru casa asta, să stea la distanță de el că nu o mai suportă. Îi spunea lucruri îngrozitoare, pe care noi nu le auzisem niciodată de la el până atunci. Dar poate că așa era el, că doar noi nu mai crescusem cu tată de când eram mici.

Într-o seară de iarnă, cu ger, era în preajma Revelionului, tata și mama s-au certat atât de rău încât am intervenit și noi între ei. Tata ne-a scos afară pe toate, în zăpadă, cu picioarele goale, urlând la noi că e casa muncită de el și nu avem niciun drept să-i spunem noi ce să facă. Până la urmă și-a venit în fire și ne-a primit înapoi, dar vorbea cu amanta lui la telefon chiar și în noaptea de Revelion, pe ascuns, și se ciodănea cu mama în timpul ăsta.
Anii au trecut în aceeași atmosferă încărcată. Tata mai pleca, mai venea, până când a început să nu mai vină decât foarte rar. Acum eu am deja 18 ani, sunt majoră, dar nu am trecut peste trauma asta. Pentru felul cum tata s-a purtat cu noi, cu mama și cum a distrus familia noastră. Pentru o casă și pentru niște bani.

Sora mea nu zice nimic, ține totul în ea. Mama e sfâșiată de durere. Încă o aud noaptea cum plânge și mi se rupe sufletul. Am un tată care nici tată nu e. De atunci sunt vreo patru ani și el doar o data a mai venit acasă, cu haine micuțe și cu două ciocolate. Dovadă că parcă n-ar ști câți ani avem. Nu ne caută, nu ne sună, nici nu știe când e ziua noastră.     Nu a divorțat de mama și nu cred că o va face vreodată pentru că el mai speră să ne ia casa cumva. Deși casa asta ne-a distrus copilăria, ne-a făcut să suferim și el nu realizează nici acum cât a greșit față de familia lui, casa asta e totuși tot ce avem, dar e un preț prea mare ca să-ți pierzi familia pentru ea. El pare că are de fapt o altă viață acolo, mai ales că și-a luat și amanta cu el. Dar tare aș vrea să-l găsesc într-o zi pe stradă și să-i spun ce am de spus! Cum m-a marcat pe mine tot ce ne-a făcut el nouă.

Nimeni nu știe că eu înca nu am trecut peste asta, pentru că toți cunoscuții care mă întreabă dacă sunt OK primesc un răspuns standard: da sunt OK. Dar sufletul meu e zdrobit. Încerc, cu sora mea, să o ajut pe mama să fie mândră măcar de noi două, dacă nu a putut să aibă o familie bună. Dar cel mai greu ne este acum, de sărbători, când vedem cum toate rudele sunt unite, familiile au tată și mamă și se iubesc și țin unii la alții, iar noi parcă suntem niște orfane. Pentru că tata a renunțat demult să mai pozeze și să vină acasă măcar de sărbători. Și noi ne străduim să mascăm această situație spunând că el are mult de lucru și de aia nu poate veni.

Toată lumea știe că nu e așa, pentru că de sărbători toți „căpșunarii” se întorc acasă. Nimeni nu muncește de Crăciun sau de Revelion. Așa că încă o dată suntem niște caraghioase cu minciunile noastre de dragul aparențelor. Și nimic nu e mai umilitor decât să știi adevărul și să fii silit să păstrezi niște aparențe tâmpite de frica gurii târgului.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.