Suntem căsătoriţi de şase ani, încă de pe băncile facultăţii. Ea a făcut şi un master după, eu am început să muncesc imediat, pentru că mi-am găsit un job bun chiar din ultimul an de facultate. Căsnicia noastră a fost fericită, până de curând, când Ana m-a anunţat că ea nu mai vede în mine un bărbat sexy, dezirabil, aşa cum eram când ne-am căsătorit, dar admite că îi sunt cel mai bun prieten.

Suntem căsătoriţi de şase ani, încă de pe băncile facultăţii. Ea a făcut şi un master după, eu am început să muncesc imediat, pentru că mi-am găsit un job bun chiar din ultimul an de facultate. Căsnicia noastră a fost fericită, până de curând, când Ana m-a anunţat că ea nu mai vede în mine un bărbat sexy, dezirabil, aşa cum eram când ne-am căsătorit, dar admite că îi sunt cel mai bun prieten.

De altfel această prietenie care ne-a legat încă din anul doi de facultate ne ajută să punem pe tapet absolut toate problemele sau bucuriile pe care le avem în cuplu. Şi pe fiecare am rezolvat-o până acum, dar asta mi se pare insurmontabilă. Cum s-o fac să mă mai dorească, dacă pentru ea acel sentiment a murit?

Mi-a spus că se simte atrasă de alţi bărbaţi, dar că nu m-a înşelat până acum, însă se simte din ce în ce mai tentată. I-am spus că nu vreau s-o pierd şi nici să distrugem relaţia care pentru mine era perfectă. Ea a admis că nici ea n-ar vrea să mă piardă, pentru că sunt cel mai bun prieten, dar în acelaşi timp n-ar vrea nici să-şi înfrâneze dorinţele de a explora alte situaţii care apar...

Ea pleacă destul de des în străinătate, cu job-ul, parcursul ei profesional a schimbat-o destul de mult în ultimii doi ani, are succes ca artist, şi cred că e explicabilă plictiseala pe care o simte când revine acasă la mine, care m-am cam plafonat în acelaşi job, cu aceleaşi tabieturi. Într-o oarecare măsură încerc să mă văd cu ochii ei şi să înţeleg de ce nu mai sunt un bărbat în ochii ei. Un prieten bun mi-a spus că mi se trage de la faptul că eu fac cam toate treburile casnice, gen gătit – îmi place asta, mă relaxează – pus rufele la spălat, dat cu aspiratorul, fac piaţa etc. Şi că oricât de sexy poate părea un bărbat la cratiţă, asta durează puţin, până intră în obicei şi nu mai e nimic sexy.

Nu ştiu ce să zic, pe mine nu mă deranjează, nu mi se pare nefiresc să fac asta pentru noi, atâta vreme cât eu am timp şi ea nu. Dar dacă de fapt atitudinea mea gospodărească mi-a diminuat forţa de atracţie? Ce să fac, să devin un macho cu orice preţ?

I-am propus să merem la un psiholog şi să facem ceva terapie de cuplu. Poate că prietenia dintre noi nu e suficientă ca să privim lucrurile cu detaşare şi să luăm decizia corectă. Poate că sunt lucruri care se mai pot face pentru a ţine în viaţă şi a revitaliza chiar o relaţie de dragoste, şi pe care eu nu le ştiu. Dar ea nu vrea să apelăm la străini. Oricât de deschisă este la nou, refuză să conceapă că cineva din afară s-ar băga în intimităţile noastre. Aşa că momentam băltim. Ea a spus ce simte, eu i-am spus că încă o iubesc, şi lucrurile au rămas ca în tren. Cred că fiecăruia îi e frică de pasul următor. Sau poate nu.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.