Sunt văduv de zece ani şi în tot timpul acesta, principala mea preocupare a fost să-mi cresc fiica astfel încât să resimtă cât mai puţin lipsa mamei.

Sunt văduv de zece ani şi în tot timpul acesta, principala mea preocupare a fost să-mi cresc fiica astfel încât să resimtă cât mai puţin lipsa mamei.

Moartea Soniei a fost un şoc pentru toată familia, iar boala care a măcinat-o în ultimii ani de viaţă ne-a unit, pe mine şi pe fiica mea, mai mult decât poate v-aţi imagina că poate fi o relaţie între un tată şi fetiţa lui. Pe atunci, Dalia avea doar 5 anişori şi a înţeles cu greu ce se întâmplă cu mami şi apoi ce se va întâmpla cu noi. I-am spus întotdeauna adevărul şi am încercat să n-o păcălesc cu expresii de genul „mama se duce să se odihnească dar va reveni când va fi bine” sau „mama ne aşteaptă acolo în ceruri”... I-am spus că mama e bolnavă şi că asta se întâmplă mai devreme sau mai târziu cu toţi oamenii. Bunicii materni i-au inoculat, însă, tot felul de prostii cu îngeri şi viaţă de apoi, care cred că i-au rămas mai degrabă în cap decât explicaţiile mele raţionale. Ca să nu mă supere, însă, Dalia a păstrat probabil tot timpul în căpşorul ei cele două explicaţii, şi astfel a tratat realitatea în două feluri distincte.
 
Timpul a trecut, Dalia a crescut, rănile s-au închis. Eu m-am cufundat o vreme în muncă, şi sincer să fiu nu m-am gândit niciodată că aş putea să mă recăsătoresc. În primii ani de după moartea Soniei eram oricum ca un zombi, îmi făceam datoria la job, acasă eram cât se poate de grijului cu Dalia, dar bărbatul din mine era mort. Parcă îmi fusese anihilat orice instinct masculin.

Acum vreo cinci ani am descoperit întâmplător un site de dating pe internet şi mi-am făcut aşa, într-o doară un profil acolo. Simţeam mai degrabă nevoia de socializare, nu neapărat să fiu cu o femeie.
 
Dintre numeroasele contacte făcute acolo s-a distins Dana. Am conversat pe internet şi mi-a plăcut mult de ea încă de la început. Deşi eram firi diferite, ea m-a cucerit cu stilul foarte deschis. După câteva discuţii pe chat am decis să ne şi cunoaştem. Ne-am plăcut şi în realitate, practic, întâlnirile cu ea m-au readus la viaţă după cinci ani de amorţeală.

Simţeam că îmi doresc iar să trăiesc şi ca bărbat, nu numai ca tată.

Într-o primă fază nu i-am spus Daliei. Era prematur, m-am gândit, şi nu voiam s-o şochez nici cu faptul că mă întâlnesc cu altă femeie, nici nu ştiam dacă relaţia mea cu Dana va dura. Am decis că e mai bine să-i ascund latura asta a vieţii mele.

Totuşi ea parcă simţea ceva, o schimbare în mine. Deşi avea atunci doar zece ani era foarte matură pentru vârsta ei. A început să-mi urmărească obiceiurile şi a ajuns rapid la concluzia că a apărut cineva în viaţa mea. Atunci am decis să fiu la fel de sincer cu ea cum fusesem întotdeauna. Le-am făcut cunoştinţă într-o zi, şi am sperat că lucrurile vor decurge bine.

Dalia a urât-o din prima clipă pe Dana. Prima replică pe care i-a dat-o a fost „ce rochie hidoasă ai!”. Dana a luat lucrurile în glumă o vreme, a încercat atât cât i-a stat şi ei în puteri să o înţeleagă şi s-o apropie pe Dalia, dar timpul a demonstrat că cele două sunt incompatibile. Dana nu avea copii, înţelegea că datoria mea primordială este aceea de tată şi abia apoi de bărbat, dar nu putea să accepte să fie veşnic pe locul doi. Aşa că relaţia n-a mers până la urmă.

Dana a fost prima dintr-un şir de femei de treabă cu care am încercat să-mi văd de viaţă. Niciuna n-a rezistat probei de foc care se numeste Dalia. Nu pentru că în realitate Dalia ar fi un copil problemă, nici pe departe. Este o fetiţă foarte drăguţă şi amuzantă. Dar până la proba cu „cealaltă femeie din viaţa tatălui meu”. Atunci se transformă într-un mic diavol care face tot posibilul să le alunge pe femeile care mă doresc.

Aşa au trecut anii, va trece probabil viaţa. Dalia a devenit adolescentă şi avem probleme cu propriile ei alegeri sentimentale. Este o tipă exclusivistă şi nu acceptă ca băieţii din anturajul ei să le acorde atenţie şi altor fete, dacă îi fac ei curte. Cred că vor fi ceva probleme şi pe latura asta.

În privinţa mea, lucrurile au fost foarte clar stabilite în urmă cu doi ani. Când Dalia mi-a spus că mamaie i-ar fi explicat cum că doi oameni care se cunună în biserică sunt sortiţi şi legaţi unul de celălalt pe vecie, atât în viaţa asta cât şi în cealaltă. Aşa că, mi-a spus Dalia, nu are rost să mă complic, în viaţa asta, căutând alte femei. Trebuie doar să aştept ca s-o reîntâlnesc pe Sonia, dincolo.

Situaţia nu-mi convine nici pe departe, dar cine poate spune care ar fi soluţia? Am recurs la stratageme destul de aberante în ultima vreme, ca să pot avea cât de cât o viaţă socială în afara casei. Nu mi-e uşor, nicio femeie nu rezistă practic acestui stil ascuns. De parcă aş fi căsătorit şi îmi caut o amantă. Practic, Dalia joacă în viaţa mea şi rolul fiicei acaparatoare, şi rolul soţiei care e de altfel inexistentă, dar o prezenţă imposibil de eludat.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.