FecioarăTe vei trezi astăzi cu o serioasă durere de cap ori de stomac și, din această cauză, îți va fi realmente imposibil să te prezinți la serviciu. Discută cu șefii tăi și expune-le problema! Chiar dacă vor părea cumva încurcați, nu trebuie să te îngrijorezi, important este să te refaci la capacitatea ta normală!BalanțăDin cauza unei decizii greșite luate în trecut, astăzi vei avea de suferit, mai ales din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, nu e cazul să te agiți prea mult pentru că sunt mulți cei care îți pot oferi o mână de ajutor. E necesar doar să le ceri ajutorul!ScorpionÎncearcă să fii mai atent/ă la felul în care te exprimi! De multe ori, cuvintele tale sunt extrem de tăioase și, chiar dacă nu ai această intenție, reușești să îi jignești pe ceilalți! N-ar strica să urmezi câteva cursuri în domeniul oratoriei/diplomației!SăgetătorÎn prima parte a acestei zile o să primești anumite reproșuri de la superiori. Chiar dacă nu recunoști, aceștia au dreptatea de partea lor și e normal să reacționeze așa. Gândește-te puțin, dacă ai fi în locul lor, nu cumva ai proceda la fel?CapricornEști destul de indiferent/ă în ceea ce privește relația ta amoroasă, iar această pasivitate s-ar putea să te coste scump. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să îți suspectezi partenerul la tot pasul, dar nici nu poți să te încrezi orbeste în ce spune acesta!VărsătorDeși va începe mai greu pentru tine, această zi se va dovedi a fi extrem de fructuoasă pentru tine. Practic, vei reuși să duci la bun sfârșit tot ceea ce îți propui și vei face o figură frumoasă pretutindeni. Păstrează aceeași direcție și același ritm!PeștiDacă te-ai plictisit să faci aceleași lucruri mereu, ar trebui să ieși puțin din zona ta de confort! De exemplu, schimbă modalitatea în care te duci/vii de la serviciu! O idee poate fi să folosești o bicicletă ori să mergi mai mult pe jos! Așa, sigur te vei conecta mult mai bine cu orașul tău!