Cum va fi anul 2019 pentru zodia Berbec
Horoscop · Astrologie / 09.01.2019

Anul 2019 îţi va deschide multe uşi şi vei vrea să îţi trăieşti viaţa la maximum încă din primele luni.

Martie și Aprilie sunt luni speciale, iar pentru cei care s-au născut în jurul zilelor de 21 martie şi 19 aprilie e rost de mari oportunităţi în septembrie şi octombrie. Relaţiile se vor îmbunătăţi în această perioadă.

Decanii zodiei Berbec:


21 martie-31 martie

Cei născuți în primul decan al Berbecului sunt influențați de Marte. Horoscopul prezice faptul că acești nativi își vor arăta abilitățile de conducere în 2019.

1 aprilie-10 aprilie

Cei născuți în al doilea decan al Berbecului sunt influențați de Marte și Soare. Acești nativi vor fi plini de entuziasm și creativitate pe tot parcursului anului 2019.


11 aprilie-20 aprilie


Cei născuți în al treilea decan al Berbecului sunt influențați de Venus și Marte. Acești nativi vor fi îndrăzneți și pregătiți pentru acțiune și aventură în 2019.

Oportunităţi personale pentru Berbec


Cea mai potrivită perioadă de acţiune este formată din primele patru luni ale acestui an. Luna nouă în Berbec o vom întâlni pe 21 martie şi pe 19 aprilie. În jurul acestor zile pot avea loc două noi începuturi diferite pentru tine. Ai putea să te muţi într-o altă localitate, să te reprofilezi în carieră, să începi o căutare personală, toate cu mult entuziasm şi încredere.


Limitări personale pentru Berbec


Este aceeaşi situaţie ca anul trecut când a apărut o nouă responsabilitate în viaţa ta de familie în luna iunie şi aceasta va continua şi în 2019. Vei simţi unele presiuni la începutul lunii martie cu privire la ceva ce trebuie să finalizezi. Casa ta ar putea avea nevoie de modernizare în aprilie şi mai, dar vor interveni dificultăţi de comunicare.

Cum stă Berbecul cu banii?


Obligaţiile tale faţă de familie şi casă sunt cea mai mare responsabilitate pentru tine acum. Dacă ai achiziţionat un teren sau o proprietate, vei fi nevoit să plăteşti lunar pentru asta. Din fericire, dacă lucrezi din greu şi îţi planifici programul de investiţii din februaruie până la începutul lunii martie, ai putea ieşi învingător. Din septembrie, parteneriatele îţi pot aduce beneficii financiare.


Cum stă Berbecul cu dragostea?


La începutul anului, grijile personale predomină, dar din august totul începe să se îmbunătăţească. În ultima săptămână din septembrie, patru planete se mişcă în sectorul dragostei şi din acel moment te poţi aştepta la veşti bune datorită altor oameni. Dacă eşti în cautarea unui partener, astrele îţi recomandă să călătoreşti sau să îl cauţi în altă parte decât în locurile pe care le frecventezi şi, cu siguranţă, îl vei găsi. Zilele din jurul eclipsei solare din 14 octombrie au o semnificaţie aparte pentru tine.


Cum stă Berbecul în carieră?


Cariera are o importanţă mai mare acum pentru tine şi eşti dispus să depui eforturi în acest sens încă de la începutul acestui an. E posibil chiar să îţi schimbi locul de muncă. Dacă se produce o schimbare în acest domeniu, cel mai probabil, va avea loc de la sfârşitul lunii aprilie până în mai 2019 când cineva poate să îţi facă o ofertă sau, pur şi simplu, să decizi tu acest lucru.

Cum stă Berbecul cu sănătatea?


Martie şi iulie ar putea fi lunile în care îţi va fi testată starea sănătăţii, în special dieta. Vei fi, de asemenea, predispus la accidente de la finalul lunii aprilie până la începutul lunii mai. Acţiunile în viteză vor avea rezultate care te vor răni.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro