De mult sunt apuse vremurile in care omul isi facea griji pentru ce or sa creada vecinii daca el se duce la psihoterapie din cauza unei depresii sau vremurile in care o proaspata mamica se temea de ce va zice mama soacra daca ea simtea ca are nevoie de ajutor, imediat dupa nastere.

In 2014, a te duce la psihoterapeut (care este un psiholog specializat in psihoterapie) este echivalent cu a te duce regulat la medicul de familie pentru retete sau la stomatolog pentru detartraj sau plombe. Sigur, a curata piatra de pe dinti nu echivaleaza cu a iti lua o piatra de pe inima. Este cu mult mai important sa ai sufletul si mintea intregi, desi nu neg nici importanta integritatii dentare.
 
In partea mai civilizata a Europei, serviciile psihoterapeutilor sunt acoperite si decontate de sistemul de sanatate,  iar in zonele mai trendy ale Statelor Unite este chiar chic si la moda sa ai un personal therapist, caruia sa ii marturisesti periodic visele sau starile tale emotionale. Evident, munca unui psihoterapeut modern implica mai mult decat ascultarea pasiva a viselor clientilor si uneori presupune restructurari cognitive majore. Dar nici despre metodele terapeutice nu imi propun sa vorbesc azi.
 
Abordarea in terapie a problemelor de ordin emotional se face inca din antichitate. Grecii antici au fost primii care au identificat bolile mentale mai degraba ca pe o conditie medicala decat ca pe un semn al unor divinitatii malefice. Desi la greci intelegerea bolilor mentale nu a fost intotdeauna corecta (tratamentul standard era sa ia sange unui pacient cu psihoza sau sa faca bai calde/reci celor cu depresie) ei au recunoscut valoarea tratamentului vorbelor consolatoare. Este evident ca terapeutul modern nici nu va face bai reci si nici nu va lua sange clientului, desi sunt unii care iau pielea de pe clienti, incurajand terapiile lungi si costisitoare, intinse pe ani de zile in care clientul ajunge sa se simta pierdut daca terapeutul pleaca in vacanta de vara.
 
Nu este in intentia mea sa trasez o istorie a psihoterapiei si a performantelor pe care aceasta le-a atins si nici sa aduc in discutie spuza trasa de fiecare scoala de psihoterapie pe turta ei, fie ea cognitiv comportamentala, psihanalitica sau experientiala.

Dorinta mea este sa prezint o metoda de psihoterapie care desi nu este noua, ea fiind folosita cu succes de catre fondatorii ei Insoo Kim Berg si Steve de Shazer, inca din anii 80, este mai putin intalnita in Romania, fiind totusi in prezent una dintre cele mai eficiente metode de terapie.

Prin ce se diferentiaza psihoterapia scurta orientata catre resurse si solutii fata de alte tipuri de psihoterapie?
 
In primul rand, asa cum ii spune numele, este scurta, ceea ce inseamna economie de timp, resurse si bani. Este pragmatica si cauta activ o solutie aplicabila si fezabila la problemele clientului, de acum si aici. Scurta nu inseamna neaparat ca nu trateaza in profunzime anumite aspecte ale problematicii clientului, ba dimpotriva, se concentreaza pe credinta ca schimbarile rapide sunt posibile si ca o schimbare oricat de mica, este totusi o schimbare. Atunci cand cineva ia decizia de a suna un psihoterapeut pentru ca simte ca poate sa isi imbunatateasca viata, aceasta este manata de dorinta catre schimbare. Schimbarile sunt bune, ele inseamna evolutie, revolutie sau uneori resolutie. Nicio psihoterapie nu iti promite miracole pentru ca acestea nu exista. Exista insa capacitatea aproape nelimitata a omului de a gasi solutii la propriile lui probleme.

Psihoterapia scurta orientata pe solutii ajuta clientul sa descopere in el insusi resurse si sa invete strategii de functionare la care sa poate face apel ori de cate ori intra intr-un impas existential, fara sa mai aiba ulterior nevoie de ajutorul unui psihoterapeut. In acest fel se descurajeaza si o dependenta nesanatoasa fata de psihoterapeut intarind credinta ca singurul expert in problema clientului este insusi clientul si ca acesta are la indemna solutiile necesare.

Uneori, asa cum se intampla atunci cand esti la plimbare intr-o padure minunata, cu umbre si lumini, asa cum este si viata, dai peste un tapsan de unde poti vedea mai clar copacii de padure. Acest tapsan, care iti permite sa te uiti de jur imprejurul tau la ce se intampla si sa vezi multitudinea de poteci pe care o poti lua, este echivalentul metaforic al psihoterapiei scurte orientate catre resurse si solutii.
Trebuie doar aleasa poteca potrivita.

www.diananicolescu.ro