Auzim, deseori, rostindu-se cuvinte precum "elocventa ","elocinta "sau "elocutiune".

"Adevarata elocventa consta in a spune tot ce trebuie si a nu spune decat ce trebuie." La Rochefoucauld   

Se vorbeste despre elocinta cuvintelor si despre cea a trupului; despre elocventa profesorului, a avocatului, a psihologului etc. A fi elocvent inseamna a avea darul de a fi convingator, expresiv si chiar emotionant. Exista situatii diverse in care e nevoie sa fim elocventi si exista profesii in care elocinta e o arta. Din vremuri vechi, sa fim elocventi ne-au invatat marii oratori: Demostene (Grecia antica), Cicero (Roma antica) si Quintilian (Roma antica), cei care au lasat stiintelor ca mostenire arta elegantei verbului.

A face pe cineva sa adopte o parere pe baza de dovezi si argumente, a-l face sa recunoasca ceva ca adevarat, este consecinta elocventei discursului. Credibilitatea discursului retoric este generata de forta cognitiva si amplitudinea afectiva; lipsit de unul dintre acesti piloni, el se sprijina pe celalalt. Recunoastem in componenta afectiva a oricarui rationament, drept forta care face posibila aderarea si trecerea la actiune. In discursul oratorilor, logica ratiunii se impleteste in egala masura cu acea "logica a sentimentelor" de care vorbea Th. Ribot si care are ca fundament credintele, opiniile, prejudecatile si expectantele oamenilor; acel ansamblu de idei mai mult sau mai putin sistematice, considerate adevarate sau preferate altora.             

Actul retoric propriu-zis urmareste sa informeze, sa dovedeasca si sa obtina asumarea; trei obiective fundamentale a caror realizare depinde in mare masura de acordul auditoriului de a intra in "dansul" initiat de orator. Si daca "dansul" acesta nu porneste din convingerea asupra legitimitatii tezei sustinute, cu atat mai mult starnirea emotiilor auditoriului ii va fi unica garantie. O emotie poate declansa un intreg lant asociativ. Acest mecanism este important de cunoscut si utilizat atat in hipnoterapie cat si in elaborarea discursului oratoric.

Este un exemplu bine cunoscut acela al parfumului unei flori care evoca o stare sufleteasca ce a coexistat candva cu aceeasi mireasma. Legatura dintre starile intelectuale si emotii este biunivoca. Astfel, o senzatie olfactiva, o perceptie vizuala pot determina pe cineva sa intre intr-o transa spontana, re-experimentand o anume experienta din trecut legata de floarea sau mirosul respectiv, dupa cum bucuria traita cu ocazia primirii unei flori, poate produce o transa spontana. Ne aflam in fata unor elemente cu rol de ancora. Tot asa, cuvintele sau imaginile dintr-un discurs oratoric sau uneori niste gesturi ale retorului pot actiona ca ancore. Insasi existenta ancorelor justifica transele noastre zilnice, ceea ce ne face sa credem ca transa hipnotica nu este un fenomen neobisnuit.

Atata timp cat constiinta este depotentializata, exista posibilitatea unui dialog interior si a unei explorari inconstiente. In felul acesta se poate realiza comunicarea cu inconstientul (in limbajul emisferei drepte) utilizand o modalitate indirecta de adresare, prin metafore, sugestii paradoxale, "duble legaturi" etc. Extrapoland acest fapt la situatia discursului oratoric,putem constata urmatoarele similitudini: expunerea retorului este una in care metafora ocupa un loc de cinste. Elementele limbajului oratoric se adreseaza fara indoiala inconstientului celor care asculta. Intentia oratorului (ca si a terapeutului ericksonian) este de a declansa o schimbare, iar pentru aceasta cuvantul este o arma mai redutabila decat multe altele.

Dincolo de tehnicile specifice terapiei ericksoniene si oratoriei, limbajul ramane instrumentul comun celor doua arte, asigurand comunicarea pe mai multe niveluri si astfel, atingerea scopurilor prestabilite. Grinder si Bandler sustineau ca sensul oricarei comunicari - nu doar in hipnoza, dar si in viata - nu este ceea ce credem ca este, ci raspunsul pe care ea il determina. "Se spune deseori ca soarta unui cuvant nu depinde de gura care-l spune, ci de urechea la care ajunge[…].Cuvintele hipnotizatorului nu sunt cuvinte magice[...]; cuvintele dobandesc o anumita putere doar daca intalnesc ceva anume in universul interior al pacientului: credinte, asteptari, experiente etc."  Comunicarea hipnotica are ca obiectiv principal mobilizarea resurselor inconstiente ale pacientului.

Cuvintele faciliteaza rationamentul emotional si asociatia fundamentata afectiv. Limbajul exprima legaturile ce se stabilesc spontan intre reprezentarile unor senzatii fizice si stari emotionale, legaturi care apar fara reflectie, printr-o asimilare inconstienta, care pare mai curand simtita decat cunoscuta. De aceea, discursul oratoric va contine, pentru reusita sa, o importanta componenta afectiva. In discursul retoric frumusetea exprimarii se subordoneaza eficientei. Este retorica orice figura instrumentalizata sa influenteze publicul prin limbajul discursului care trebuie sa placa, sa instruiasca, sa emotioneze.

Metafora intruchipeaza in egala masura, spune Aristotel, si ceea ce este clar si ceea ce este placut si ceea ce este rar. Metafora se adreseaza inconstientului, activandu-l. Prin multitudinea de sensuri pe care o poarta, limbajul, in general, si metafora, in special, mobilizeaza resursele si disponibilitatile psihice ale publicului.

Mai frumos decat am mai putea noi spune, a vorbit Cicero aducand elogiu elocventei: "Exista oare ceva mai impresionant decat faptul de a vedea un om ridicandu-se singur in fata unei imense multimi, inarmat doar cu aceasta facultate pe care, de altfel, fiecare a primit-o de la natura, folosind-o insa asa cum numai el, sau aproape numai el, este in stare?...Ce mai forta si aceasta care imblanzeste pasiunile poporului, invinge scrupulele judecatorilor, clatina fermitatea senatului; ce miraculos rezultat al vocii unui singur om!"


de Antal Claudia psiholog in cadrul Clinicii AQUAMARIN  info@aquamarine.ro