Aceste zodii au fost binecuvântate cu un dar special, de neprețuit aici pe Pământ. Te numeri printre ele?
Se spune că toți suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare om are o sclipire îngerească în ochi și o divinitate în suflet, fiecare este înzestrat din naștere cu bunătate, iubire și credință. Dar, 4 dintre cele 12 zodii au fost binecuvântate cu daruri speciale, ca și cum ar avea o menire sfântă pe acest Pământ.4 zodii înzestrate de Dumnezeu cu un dar special
Pești - Darul Iubirii
Cu toții iubim ceva sau pe cineva cu tot sufletul, cu toată ființa noastră. Dar iubirea de care sunt capabili cei născuți în zodia Pești este diferită, este acea iubire creștină, necondiționată, care te face să-ți prețuiești aproapele ca pe tine însuți și să-l ajuți, să-l protejezi, să-l înțelegi. Poate cel mai empatic dintre semne, Peștii pun adesea binele celorlalți mai presus de al lor. Sunt gata să ajute în orice moment, fără să aștepte nimic în schimb, cu excepția fericirii din ochii celeilalte persoane. Pentru ei nu contează nici recunoștința, nici laudele, ci doar satisfacția că nu au rămas indiferenți și că și-au îndeplinit misiunea de... oameni. Datorită lor, omenirea mai are o șansă!
Balanța – Darul Înțelepciunii
Dragostea de dreptate este una dintre trăsăturile de apreciat ale acestui semn caracterizat printr-o blândețe și evlavie deosebite. Pentru Balanță, corectitudinea este lege, iar situațiile îndoielnice sunt detectate și taxate imediat. Este aproape ca un duhovnic care nu judecă, dar oferă sfaturi și soluții de parcă ar fi trăit pe lumea asta niște vieți în plus și ar fi avut toate răspunsurile pe tavă, bine gândite. Este un mediator, un prieten, un consilier, un psiholog, un profesor, un maestru al cuvintelor potrivite care aduc uşurare şi speranţă. Oamenii iubesc instinctiv să-i asculte pe cei născuți sub semnul Balanței, datorită tactului și priceperii de care dau dovadă.
Poate te interesează și: Motivul pentru care nu vrea să se căsătorească cu tine, în funcție de zodia lui
Racul – Darul Iertării
Un model de sacrificiu, Racul își sacrifică adesea propria pace și fericire pentru a-i pune pe alții pe primul loc. Nu economisește niciodată timp și sentimente când vine vorba de oamenii pe care îi iubește. Deși sunt foarte sensibili, suferă mult și plâng ușor, Racii iartă chiar și cele mai mari nedreptăți, ba chiar întorc celălalt obraz, dacă simt că mustrarea pe care o primesc este meritată. Pentru a nu pierde dragostea de care depind, preferă să-și calce pe suflet, să te elibereze de vinovăție și să-ți dea o nouă șansă. Chiar dacă te iartă din toată inima, Racul nu va uita niciodată cum l-ai făcut să se simtă la un moment dat, așa că nu profita de toleranța lui.
Leul – Darul Puterii
Leii nu renunță în momentele grele, sunt puternici ca o piatră și îi motivează pe ceilalți cu curajul lor. Sufletiști și loiali, se opun lucrurilor în care nu cred și luptă cu toată puterea pentru iubire, pentru egalitate, pentru credință. La fel ca profeții de odinioară, Leii sunt lideri, sunt persuasivi, sunt ușor de plăcut și sunt urmăriți cu convingere și mândrie de mulți. Scopul lor este să-și apere cu demnitate principiile, să nu accepte compromisuri și să ofere un model de urmat, modelul sincerității și perseverenței. Integritatea, entuziasmul și statornicia îi fac pe Lei să iasă în evidență din mulțime și să-i transforme în oameni aleși.
Sursă: zodiachelps
Foto: depositphotos