20 de adevăruri despre femeia din zodia Leu
O femeie din zodia Leu este o persoană puternică, influentă şi încăpăţânată.
Dacă cunoşti măcar una singură, ştii cât de mult îşi susţine punctul de vedere şi cât luptă pentru lucrurile în care crede. Pentru unele zodii, femeile Leu s-ar putea să fie puţin intimidante, pe când pe altele ar putea să le stimuleze. Deşi încrederea ei este o calitate de invidiat şi evidentă, există totuşi şi unele caracteristici pe care oamenii nu le cunosc. Este, de asemenea, de admirat fapul că luptă până la moarte pentur ceea ce crede, dar e şi extrem de încăpăţânată şi nu va recunoaşte nimic din ce a făcut greşit.Leoaica este extrem de sensibilă şi loială celor pe care îi iubeşte, dar mai întâi trebuie să i se dovedească că merită. Pur şi simplu nu doreşte să îşi îngreuneze viaţa cu oameni care o fac să îşi piardă timpul.
Care sunt cele 20 de adevăruri despre femeia din zodia Leu pe care ar trebui să le cunoşti?
1. Este plină de pasiune
E femeie Leu luptă pentru ce vrea şi pentru ce iubeşte din toată inima. Nicio relaţie pe care o are nu e incompletă. Fie eşti cu ea sută la sută, fie deloc. Ea se străduieşte în tot ce face şi, de cele mai multe ori, reuşeşte.
2. Este hotărâtă
Dacă acel tip drăguţ este aproape de tine şi te întrebi ce să faci ca să ajungi la el, atunci nu eşti o Leoiacă. O femeie Leu acţionează imediat şi pentru ea nu există cuvinte precum dacă sau poate.
3. Este directă
Unei Leoaice nu îi este frică să spună ce gândeşte. Ea este foarte încrezătoare şi ar prinde-o bine rolul de avocat.
4. Este încrezătoare
Femeia Leu emană încredere prin toţi porii şi, cu siguranţă, nu ezită niciodată. E uşor intimidantă, mai ales când sesizează un potenţial pericol.
5. Este teatrală
O femeie Leu are abilităţi artistice şi s-ar descurca de minune ca actriţă. Îşi conştientizează sentimentele şi întotdeauna alege să şi le exprime. Lumea este scena ei şi reflectoarele sunt pe ea.
6. Este expresivă
Fie că e pe scenă sau nu, comunicarea este foarte importantă pentru femeia Leu. Nimic nu rămâne ascuns sau nerecunoscut, ea îţi va spune cum se simte, indiferent dacă e de bine sau de rău.
7. Poate fi încăpăţânată
Calităţile evidente ale acesteia sunt încrederea şi perseverenţa, dar să nu uităm că e aproape imposibil să o scoţi din ale ei. Este incredibil de încăpăţânată atunci când îşi pune în minte ceva.
8. Nu este prea discretă
Femeia Leu este neînfricată. Atunci când îşi doreşte să facă ceva, oamenii trebuie să ştie acest lucru. Nu există nicio încercare de a-şi ascunde intenţiile.
9. Este creativă
Femeia din zodia Leu este destul de creativă. Ea consideră că dacă există voinţă, există şi rezolvare. Chiar dacă ceva pare imposibil de realizat, ea va găsi o cale pentru a reuşi.
10. Este influentă
Femeia din zodia Leu este influentă şi poate inspira pe aproape oricine este în jurul ei. Este un lider înnăscut şi te poate fi foarte convingătoare.
11. Este foarte loială
Indiferent ce se întâmplă, femeia Leu luptă pentru cei pe care îi iubeşte. Odată ce îi câştigi încrederea, nu mai dă înapoi. Procesul de a ajunge în cercul său restrâns poate fi intens, dar dacă reuşeşti, ea va lupta până la moarte pentru tine.
12. E foarte pricepută la vorbe
Femeia Leu este expresivă şi creativă, de aceea e foarte bună cu cuvintele. Este convingătoare şi puternică, mai ales pentru că ştie ce să spună. De asemenea, este eficientă şi poate convinge pe aproape oricine în legătură cu orice.
13. Poate fi dominantă
Femeia Leu este un lider înnăscut şi poate fi, de asemenea, foarte dominantă. Dacă în dormitor îi place acest rol şi o face într-un mod excelent, în afara lui se poate spune că exagerează. Ea s-a născut să domine şi să preia lumea.
14. Este cam egoistă
Ea crede că are mereu dreptate şi se iubeşte atât de mult încât nu poate fi cale de întoarcere. Leoaica ia ceea ce este al ei, dar o face tot timpul şi asta poate deveni iritant.
15. Este leneşă
O femeie Leu este bună de gură şi ştie cum să se joace cu vorbele, dar şi luptă pentru lucrurile în care crede. Dacă totuşi nu crede, dar trebuie să o facă, probabil îi va lua destul de mult timp. Corpul şi mintea ei se închid pentru tot ceea ce nu consideră că e important.
16. Este foarte sensibilă
Femeia Leu este extrem de sensibilă privitor la acţiunile în care o implică alte persoane. De asemenea, este sensibilă la sentimentele celorlalţi. Ea simte totul prea intens, de aceea reacţiile sale sunt atât de extreme. Are o inimă mare şi poartă greutatea lumii pe umeri.
17. Este ambiţioasă
O femeie Leu nu va face niciun pas înapoi atunci când vine vorba de succesul ei. Indiferent de ce se întâmplă în viaţa ei, ea refuză să se lase influenţată şi să o perturbe din ce are de făcut. Determinarea sa o face să fie extrem de feroce.
18. Este curajoasă
Leoaica este leoaică. Nu îi e teamă niciodată, poate doar va inspira teamă. Ea este regina propriei jungle şi nu va lăsa pe nimeni să îi strice mediul.
19. Este foarte aventuroasă
Dacă vrei să faci o femeie din zodia Leu fericită, atunci trebuie să o scoţi din rutina plictisitoare. Probabil va trebui să o faci destul de des, pentru că ea se plictiseşte foarte uşor. E mereu pregătită de aventură şi motivată să înveţe ceva nou. Leoaica înţelege că viaţa este scurtă şi vrea să profite de ea la maximum.
20. Este o luptătoare
Ea nu se limitează la timp, ci înţelege doar finalizarea misiunii. Se va lupta până la moarte pentru cei pe care îi iubeşte, pentru visurile ei şi pentru lucrurile în care crede. Termenul a renunţa nu este un simplu cuvânt în vocabularul ei şi, oricât de lungă ar fi bătălia, ea o va câştiga.