Am descoperit supa cremă de ţelină destul de târziu. Până la urmă,poate-i mai bine aşa, pentru că dacă o descopeream înainte de a mă fi copt puţin, probabil nu mi-ar fi plăcut atât de mult încât să vreau să-i descopăr toate valenţele posibile.

 

Am descoperit supa cremă de ţelină destul de târziu. Până la urmă,poate-i mai bine aşa, pentru că dacă o descopeream înainte de a mă fi copt puţin, probabil nu mi-ar fi plăcut atât de mult încât să vreau să-i descopăr toate valenţele posibile. Varianta de faţă e foarte simplă dar în acelaşi timp suficient de rafinată încât să vreau să o recomand ca deschizător de drum pentru mesele sofisticate pe care le încearcă orice proaspătă noră la primele vizite ale soacrei.

Ţelina e ingredientul de bază dar vedeta acestei supe crema fină de brânză (încercaţi Philladelphia), puţin acrişoară, uşor sărată. Special guest star – alunele caju (cashew, acaju, spuneţi-le cum vreţi), prăjite puţin, cât să li se intensifice gustul.

Drumul de urmat e uşor, lin: ţelina, cam 300 de grame pentru două porţii, se pune la fiert în trei căni de apă, împreună cu doi căţei de usturoi şi puţină sare. Până fierbe ţelina, îmi pregătesc crutoanele. Ca să nu pierd vremea cu cuptorul, am pus câteva felii de pâine în tigaia antiaderentă, la prăjit, fără ulei. Apoi am prăjit uşor alunele.

După ce a fiert ţelina şi a scăzut apa, am pus blenderul la treabă şi am transformat ţelina, usturoiul, alunele şi puţina apă rămasă, într-un piure subţire pe care l-am îmbogăţit cu trei-patru linguri de smântână dulce. Am potrivit gustul cu sare şi piper proaspăt măcinat, am amestecat bine şi la urmă am introdus în scenă vedeta, o linguriţă de cremă fină de brânză, care în contrast cu dulceaţa uşor sărată a cremei de ţelină a adus încântare pentru gust, papile şi, desigur, consumator.

 

Timp de preparare: 20 de minute.