Retete usoare si rapide
Reţete · Retete pentru sarbatori / 24.05.2002

Iti recomandam azi o salata, pentru ca tot este sezonul legumelor si al fructelor. Nefiind un meniu greu, ne permitem sa iti dam si reteta pentru a prepara un desert amintind de-un dans de pe alte meleaguri.

Salata andaluza
Ingrediente: 300 g. rosii, 2 castraveti mici, 1 ridiche de iarna potrivita, 2 oua, 100 ml. untdelemn, patrunjel verde si marar, otet dupa gust, piper, sare.
Mod de preparare: Legumele se taie in felii subtiri si se amesteca usor cu patrunjelul verde si mararul (mai mult) tocate marunt, untdelemn, sare, piper si otet dupa gust. Ouale fierte tari si taiate rotund se pot aseza sub salata.


Mazurca
Ingrediente: 6 oua, 300 g. zahar pudra, 300 g. faina, 200 g. nuci, 100 g. stafide, unt pentru uns.
Mod de preparare: Zaharul se freaca cu galbenusurile adaugate pe rand, apoi faina, nucile taiate bucatele si stafidele. Albusurile se bat spuma tare si se amesteca usor cu compozitia, apoi se toarna intr-o tava tapetata unsa cu unt si se coace la foc potrivit. Cand se raceste, se taie in forme diferite.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro