Nu ştiu cum e la alţii, dar mie mi se întâmplă mereu să-mi rămână carne după câte o masă între prieteni ori de la cină.
Timp de preparare: 10 minute
Nu ştiu cum e la alţii, dar mie mi se întâmplă mereu să-mi rămână carne după câte o masă între prieteni ori de la cină. O pun în frigider iar a doua zi îi dau o viaţă nouă, un pic de strălucire (pe care o merită din plin, în fond e tot mâncare, ce dacă-i de ieri?) şi savoare. În cazul de faţă, o să vă arăt ce puteţi face cu carnea de pui scăpată de la gura mesenilor de cu o zi înainte.
Nu-i musai să încălziţi carnea, de fapt, nici nu-i indicat, mai bine lăsaţi-o aşa, rece. Lângă ea aduceţi două felii de pâine (dacă vreţi două sandwich-uri, de vreţi mai multe, folosiţi mai multe felii de pâine) pe care le prăjiţi discret, doar pe o parte. Mai aveţi nevoie de două-trei roşii cherry, de trei linguri de iaurt slab, sare, piper, câteva picături de ulei de nucă (fie şi de dovleac ori de măsline, extravirgin) şi de nişte salată amestecată (valeriană, busuioc, lăptuci).
Ar fi bună şi nişte cremă fină de brânză (puteţi să o faceţi singuri, amestecând brânză de vaci cu ulei, sare, piper şi smântână, ori o puteţi cumpăra) şi câteva ciperci champignon tinere. Nu trebuie să frigeţi ciupercile, dacă-s tinere pot fi mâncate crude, doar să le tăiaţi în lamele fine şi să le ascundeţi în salată. Pe care salată o îmbrăcaţi în haină din iaurt amestecat bine cu ulei, sare şi piper.
Cum ajungeţi de la acestea la sanwich-uri? Simplu: ungeţi o felie de pâine cu crema de brânză, aşezaţi peste ea puiul rupt în fâşii, peste pui – roşiile rondele ori jumătăţi iar peste roşii, salata. Deasupra tuturor, cealaltă felie de pâine. Tăiaţi pe diagonală şi aţi obţinut două sandwich-uri delicioase. Între ele, iar salată, amestecată cu schije de pui. Să fiţi iubiţi şi sănătoşi.