A văzut cineva vreodată o omletă tristă? Nu, pentru că așa ceva nu există. Omletele sunt vesele, indiferent de felul în care au fost concepute şi zămislite, fie ele pufoase şi groase, subţiri şi întinse, flendurite şi amestecate ori fine, crescute fain în cuptor.

A văzut cineva vreodată o omletă tristă? Nu, pentru că așa ceva nu există. Omletele sunt vesele, indiferent de felul în care au fost concepute şi zămislite, fie ele pufoase şi groase, subţiri şi întinse, flendurite şi amestecate ori fine, crescute fain în cuptor.

Cea pe care v-o arăt eu aici se face ruladă, adică se rulează. Mă rog, nu singură, corect ar fi să spun că e rulată. Aveţi nevoie pentru ea de două ouă, două linguri de brânză fină de vaci (dar poate fi şi de capră) şi o lingură de verdeţuri tocate. Prin verdeţuri înţeleg pătrunjel şi mărar dar la fel de înţeles ar fi şi nişte ceapă verde, oarece frunze de spanac tocat, câteva fire de coriandru verde ori nişte frunze de ridiche, atunci când e sezon de ridichi.

Mai întâi trebuie să bateţi ouăle şi să le subţiezi, fie cu un degetar de lapte, fie cu unul de apă. Puneţi o tigaie la încins, unsă doar cu puţin ulei. Turnaţi ouăle-n tigaie şi întindeţi-le cum aţi face cu o clătită. Lăsaţi omleta să se coacă pe o parte. Nu trebuie întoarsă, pentru că-i subţire tare. O scoateţi pe o farfurie, puneţi brânza amestecată cu verdeţurile şi cu o pişcătură de piper şi una de sare (apropo, sare puteţi pune şi în ouă, nu-i greşit), apoi rulaţi omleta. După asta, o tăiaţi şi o aşezaţi pe felii de pâine prăjită. O mâncaţi cu roşii, ori, de ce nu, cu gogoşari muraţi, tăiaţi în felii subţiri. Dacă aveţi alături pe cineva cu care să împărţiţi omleta asta, puteţi spune că tocmai vi s-a întâmplat un mic dejun perfect.