Trucuri de înfrumusețare folosite de Meghan Markle și Kate Middleton
Frumuseţe / 20.07.2018

Nu sunt prințese în adevăratul sens al cuvântului, dar Merghan Markle și Kate Middleton reușesc să arate de fiecare dată ca și cum ar fi. Ce secrete au?

Cele două ducese fascinează întreaga lume prin ținutele impecabile, coafurile perfecte și machiajul cu aspect natural, care le pune trăsăturile în evidență. De-a lungul carierei sale de actriță, Meghan a învățat numeroase trucuri de înfrumusețare, pe care le-a dezvăluit în cadrul interviurilor acordate. La rândul său, Kate Middleton are propriile sale trucuri de înfrumusețare. 

Descoperă care sunt secretele de frumusețe folosite de Meghan Markle și Kate Middleton și încearcă-le și tu:

Exerciții pentru față

"Fac exerciții faciale recomandate de esteticianul meu favorit, Nicola Joss, care practic îți sculptează fața din interior", a declarat Meghan Markle pentru Birchbox în anul 2014. "Jur că funcționează, oricât de caraghios te-ai simți când le faci. În zilele în care fac exercițiile, pomeții mei și linia maxilarului sunt mult mai definite", a adăugat Meghan.

Iluminează-ți tenul folosind ulei de măceșe

Deși informația nu a fost confirmată de Ducesa de Cambridge, se pare că uleiul de măceșe este un ingredient de bază din rutina sa de îngrijire a pielii.
"Kate continuă să folosească uleiul de măceșe în ritualul său zilnic de îngrijire a pielii. Adoră efectul pe care îl are asupra pielii sale", a declarat o sursă anonimă pentru US Weekly în anul 2015.

Păstrează-ți buzele hidratate

Ducesa de Sussex se declară dependentă de balsamul de buze. Dar nu oricare, ci un produs care conține zahăr și are factor de protecție 15. "Am căutat peste tot și am încercat toate brandurile de balsamuri pentru buze, dar acesta este cel mai bun pe care l-am descoperit până acum", spune Meghan despre produsul Fresh Sugar Advanced Therapy Lip Treatment. 

Controlează firele de păr rebele cu o periuță de dinți

Meghan poartă adesea cocuri lejere, dar atunci când alege un coc perfect strâns și neted, are un truc pentru a netezi firele rebele. "Pentru firele rebele, pulverizez fixativ pe o periuță de dinți și o folosesc apoi pentru a netezi firele sau pentru a defini cărarea", a declarat Meghan pentru Birchbox. "Este un truc perfect în special pentru un coc neted, atunci când nu filmez", a mai spus Meghan.

Alege oja nude

Regina Elisabeta poartă nuanța de ojă nude Essie Ballet Slippers încă din anii '80, iar celelalte membre ale familiei regale i-au urmat exemplul. Kate Middleton a optat pentru o combinație de două nuanțe neutre de ojă pentru ziua nunții, după cum a declarat manichiurista sa pentru Daily Mail la scurt timp după eveniment. Cele două nuanțe, Rose Lounge de la Bourjois și Allure de la Essie nu se mai produc.

Împrospătează-ți privirea cu un iluminator

Deși are o mulțime de angajamente obositoare pe care trebuie să le respecte și evenimente la care trebuie să participe, Meghan are întotdeauna un chip fresh. Secretul său este un truc pe care l-a învățat de pe vremea când filma pentru serialul "Suits". "Pentru ca ochii să pară larg deschiși și limpezi, aplică puțin iluminator, precum Yves Saint Laurent Touche Éclat, în colțurile interioare ale ochilor. Acest truc este cu atât mai bun atunci când filmăm la trei dimineața și trebuie să arăt fresh", a declarat Meghan pentru Birchbox.

Aplică cu regularitate loțiune de corp

Acea strălucire delicată a pielii cu care Meghan se poate lăuda este obținută cu un produs accesibil, pe care oricine îl poate găsi în supermarket. "Folosesc loțiunea de corp hidratantă Nivea Skin Firming. Este loțiunea mea favorită de pe piață și îmi place pentru că este accesibilă și îmi face pielea să arate și să fie uimitoare", a declarat Meghan, potrivit womenshealthmag.com.

Folosește plasa de păr pentru un coc perfect

Kate Middleton a furat un truc de frumusețe de la balerine pentru a avea cocuri impecabile. Ducesa de Cambridge folosește plasa de păr pentru a menține un coc elaborat la locul lui. Plasa de păr folosită este aproape invizibilă, astfel că trucul său este cât se poate de ingenios.

Curbează genele pentru o privire alertă

Meghan Markle a vorbit adesea despre trucuri care o ajută să pară perfect odihnită chiar și după o noapte întreagă de filmări. Iar unul dintre ele este curbarea genelor cu un aparat special. "Chiar dacă nu porți mult machiaj, acest truc simplu te va ajuta să pari odihnită", a declarat Meghan.

Pulverizează spray pentru texturare

Meghan are unul dintre cele mai simple trucuri pentru ca părul său să pară proaspăt între două spălări. "Când părul meu este puțin îngreunat, Suanne, hairtislistul meu de pe platoul de filmare, mă pune să mă aplec, pulverizează pe păr puțin spray pentru textură, apoi mă pune să-mi dau părul pe spate cu viteză, pentru a-i oferi un plus de volum", spunea Meghan într-un interviu.

Folosește puțin fond de ten

"Aplică fond de ten numai pe zonele în care este nevoie. Eu nu vreau să-mi acopăr niciodată pistruii, astfel că aplicăm numai o peliculă fină de fond de ten pe anumite secțiuni, în loc să acoperim întreaga față", spunea Meghan despre trucurile de machiaj folosite de makeup artiștii de pe platourile de filmare. Ducesa de Sussex mai recomandă aplicarea fondului de ten cu un burete special, nu cu degetele sau pensula de machiaj.

Alege un șampon fără sulfați

Richard Ward, hairstilistul lui Kate Middleton, este cel care i-a recomandat Ducesei să folosească un șampon fără sulfați, care curăță delicat părul și îi menține strălucirea naturală. Kate este recunoscută pentru coafurile sale impecabile și buclele strălucitoare și perfect definite.

Păstrează o sticluță cu ulei din arbore de ceai în geantă

Din kit-ul tău de călătorie lipsește un ingredient care poate fi folosit în numeroase moduri: "Nu este tocmai un produs glamour, dar dacă te tai ușor, dacă ai o ciupitură de țânțar, îți apare un coș sau orice altceva, uleiul din arbore de ceai este remediul meu pentru orice", a declarat Meghan Markle pentru Allure. "Este ieftin, e suficient de mic încât îl poți purta oriunde, iar eu îl iau cu mine mereu", a mai spus Meghan.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro