Top 5 uleiuri care hrănesc firul de păr. Încearcă-le!
Frumuseţe / 04.08.2016

Uleiurile naturale oferă protecție părului, îi sporesc elasticitatea și îl fac mai strălucitor. Află care sunt cele mai eficiente

Toate procedurile la care îți supui des părul, așa cum sunt uscarea cu foehnul, folosirea ondulatorului, a plăcii de întins, dar mai ales vopsirea și decolorarea își pun serios amprenta asupra frumuseții lui. Firele de păr sunt formate din cheratină, un tip de proteină dură din care sunt compuse și unghiile. Odată crescut, firul de păr este "mort", ceea ce înseamnă că nu poate fi hrănit în adevăratul sens al cuvântului. Singura parte vie a sa este rădăcina.

Dar unele tratamente au capacitatea de a-i reda frumusețea și rezistența părului tău. Este vorba în special de uleiurile naturale, care netezesc cuticula, stratul superior al firului de păr, și îl fac astfel mai rezistent și mai strălucitor. Iată ce să încerci:

Uleiul de cocos

Uleiul sau untul de cocos este folosit de mii de ani de femeile din zona tropicală pentru îngrijirea pielii și a părului. Acesta are un efect hidratant asupra firului de păr, blocând apa în interior, ceea ce îi sporește elasticitatea și îl face astfel mult mai rezistent. Iar pe lângă toate aceste proprietăți, are și un parfum delicios! Aplică uleiul de cocos pe părul uscat, sub formă de mască, și lasă-l să acționeze timp de cel puțin o oră, dar îl poți folosi și pe post de ser pentru vârfuri. Pune câteva picături de ulei în palme, masează, apoi întinde pe vârfuri. Vei masca în acest fel vârfurile deteriorate, dar vei preveni în același timp și degradarea altora noi.

Uleiul de argan

Vestit în toată lumea pentru efectele sale de-a dreptul miraculoase, uleiul de argan este deosebit de benefic pentru păr. Are o textură lejeră care permite aplicarea pe părul uscat așa cum ai face cu un ser obișnuit pentru păr. Insistă asupra vârfurilor, zona cel mai puternic degradată a păului, pentru că este și cea mai veche. 

Uleiul de avocado

Ideal pentru părul foarte uscat, uleiul de avocado are o consistență grasă și este intens nutritiv atât pentru piele, cât și pentru păr. Are un conținut ridicat de acizi grași esențiali omega 3 și omega 6, fiind perfect și pentru aplicarea la rădăcina firelor de păr. Masează părul și scalpul cu ulei de avocado puțin încălzit, acoperă-ți capul cu o cască pentru duș și lasă să acționeze timp de cel puțin o oră. De asemenea, uleiul de avocado orgnic, presat la rece, poate fi inclus și în alimentație, sub formă de supliment. Îți va hrăni astfel părul din interior.

Uleiul de jojoba

La nivelul scalpului se află glandele sebacee care au rolul de a secreta sebum, o substanță naturală uleioasă care protejează și hridratează firele de păr. dar atunci când părul tău este foarte uscat, glandele sebacee nu reușesc să mai ofere la fel de multă protecție ca în cazul părului sănătos. În acest caz poți folosi uleiul de jojoba. Acesta are o compoziție foarte asemănătoare cu cea a sebumului, oferindu-i părului tău protecția de care are nevoie. Include-l în măștile pentru păr sau aplică-l încălzit pe păr și lasă-l să acționeze cel puțin o oră.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline, pe care îl ai cu siguranță în bucătăria ta, este o soluție de urgență ideală pentru părul tău. Redă strălucirea și rezistența firelor de păr, dar datorită conținutului ridicat de vitamina E îți va hrăni intens și scalpul. Aplică ulei de măsline pe părul uscat, de la rădăcini și până la vârfuri și lasă-l să acționeze timo de cel puțin o oră. Pentru a pătrunde mult mai ușor în interiorul fibrei capilare, încălzește un prosop în cuptorul cu microunde și acoperă-ți părul cu el. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro