6
Unghiile cu păr: o tendință care ne sperie
Frumuseţe · Stiri / 12.09.2017

Sunt atât de multe trenduri în materie de manichiuri încât este de-a dreptul imposibil să ții pasul cu ele.

Unele sunt extrem de simple și interesante, în timp ce altele sunt sofisticate și dificil de realizat, astfel că numai un profesionist le poate pune în practică. De exemplu, unghiile în stil ombre pot fi realizate destul de ușor și acasă, folosind ojă în două tonuri ale aceleiași culori și un burete pentru machiaj. În schimb, manichiura cu aspect metalic poate fi obținută numai la salon, folosind o pudră specială. 

Dincolo de tehnica prin care sunt realizate, unele manichiuri pot fi catalogate și în funcție de cât de practice sunt. Dacă unele dintre ele sunt simplu de purtat, altele ar putea fi ceva mai incomode.

Dar în afară de aceste trenduri deja cunoscute și admirate, au apărut și stiluri excentrice, ca să nu spunem că par de-a dreptul de pe altă planetă. Unul dintre ele este cel al unghiilor cu păr...

Chiar dacă nu te-ai fi așteptat, această tendință este intens discutată pe rețelele de socializare. Totul a început cu o postare pe Twitter. Dain Yoon este userul care a creat o astfel de manichiură și a postat imaginile pe contul său. Deși nu este manichiurist, ci artist specializat în iluzii optice, acesta a creat o manichiură care include pe fiecare unghie un portret cu păr. Iar dacă privești cu atenție vei descoperi că fiecare portret de pe unghii are o expresie diferită. 
 
Unii dintre cei care au văzut postarea s-au amuzat pe seama invenției, în timp ce alții s-au grăbit să enumere dezavantajele unein astfel de manichiuri bizare. Spre uimirea tuturor, au fost și persoane care s-au arătat interesate de acest look cel puțin neobișnuit.

Un stil asemănător este cel al unghiilor cu blană, care a putut fi observat și în cadrul prezentărilor de modă de anul acesta. Să sperăm că aceste trenduri bizare vor dispărea rapid. 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro