Femeile din România nu acordă un interes deosebit îngrijirii pielii, relevă studiul citat
Studiul citat de Mediafax arată că doar una din trei gospodării din România cumpără o cremă de faţă sau de corp într-un an. Astfel, doar 32% dintre românce au achiziţionat o cremă de faţă cel puţin o dată într-un an şi 35% dintre ele cremă sau loţiune pentru corp, primele locuri fiind ocupate de femeile din Cehia şi Austria.
În Cehia, 54% dintre familii cumpără creme de faţă şi 71% loţiuni pentru corp, iar în Austria 58% au achiziţionat cremă de faţă şi 62% pentru corp.
La coada clasamentului regăsim Serbia, care stă mai slab ca noi la capitolul îngrijire a feţei, dar mai bine atunci când vine vorba despre îngrijirea corpului - jumătate dintre gospodării apelând la produse specializate.
Studiul Omnibus a fost realizat în luna martie de GfK România pe un eşantion reprezentativ de 544 de femei din toată ţara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor faţă în faţă.
Foto: Hepta