“Shine bright like a diamond” sau cum ne machiem ca Rihanna
Frumuseţe · Machiaj / 17.06.2024

Începutul verii în România aduce de obicei căldură intensă, valuri de furtuni și, desigur, pregătirile pentru vacanțe și festivaluri. Este o perioadă în care fiecare femeie își dorește să arate impecabil, dar să se și simtă confortabil în pielea ei.

De-a lungul istoriei, machiajul a jucat un rol esențial în conturarea frumuseții și exprimării identității. Din Egiptul Antic, unde regina Cleopatra folosea eyeliner pentru a-și contura ochii, până la epoca renascentistă, când femeile își acopereau fețele cu pudre albe pentru a sublinia statutul social, aceste machiaje au evoluat continuu. În era digitală, tendințele sunt modelate rapid de globalizare și de impactul vedetelor de la Hollywood. Rihanna, fondatoarea Fenty Beauty, este unul dintre cei care a schimbat regulile jocului cu lansarea unei game produse care celebrează diversitatea și incluziunea în vedere de machiaje.


Când ne gândim la Fenty Beauty, ne vin imediat în minte diversitatea produselor și gama largă de nuanțe disponibile. Brandul a fost unul dintre primele care a recunoscut necesitatea unei game extinse pentru toate tonurile de piele, de la cele mai deschise la cele mai închise. Această abordare a fost primită cu entuziasm și apreciată pentru că toate femeile, indiferent de nuanța pielii, pot găsi machiaje care li se potrivesc perfect. Ingredientele folosite de Fenty Beauty sunt de asemenea naturale și prietenoase cu pielea, evitând substanțele chimice care pot cauza iritații. La inspirația Rihannei de a crea
colecția Fenty Beauty au contribuit, cu siguranță, și numeroșii săi ani de experimente cu cei mai buni make-up artiști din lume și machiaje de top.

Fenty Beauty promite să rescrie regulile cu formulele sale și texturile foarte ușoare, pentru o linie de nuanțe care îmbrățișează practic pe toată lumea, fără excepție. Fiind o iubitoare de bijuterii și de modă, Rihanna nu s-a putut abține să nu creeze o linie de machiaje compusă din mici creații asemănătoare unor bijuterii cu forme surprinzătoare.


Romburile și hexagoanele ascund palete inedite, în timp ce pensulele ergonomice sunt concepute pentru contururile feței și a aplica machiajul într-o manieră profesională. În cele din urmă, Fenty Beauty este complet cruelty-free, un aspect care nu numai că reflectă abordarea Rihannei, dar este crucial în zilele noastre pentru un brand care dorește să se poziționeze într-o manieră sustenabilă.

Recenzie Fenty Skin


Fenty Skin este un proiect la care artista lucrează singură din martie 2019, când a înregistrat marca comercială la Oficiul pentru Brevete și Mărci din Statele Unite. Vorbim despre producția de produse pentru îngrijirea pielii, săpunuri, produse de îngrijire corporală și accesorii precum genți de machiaj, aplicatoare și alte instrumente care se încadrează în categorii conexe.


Ca și în cazul Fenty Beauty, Rihanna a păstrat controlul deplin asupra alegerii tipului de produse pe care să se axeze și asupra definirii formulelor, pe care le-a testat îndelung pe ea însăși înainte de a-și da aprobarea finală. Deși are o echipă de profesioniști pricepuți, a dezvăluit în timpul unui interviu acordat Vogue UK, că a vrut să se asigure că brandul ei vorbește pe tonul ei, fără intermedierea altcuiva.

Începem cu primul produs de la Fenty Skin, Total Cleans'r, care are o textură bogată și un parfum apetisant. Se aplică pe fața umedă, se masează și se clătește. Când îl amesteci cu apă, devine foarte cremos și arată, datorită parfumului, ca o cremă de patiserie.

Fat Water Pore Refining - este un mix între o esență și un serum, cu o textură de gel, dar lichidă, pe care îl aplici direct cu mâinile, tamponându-l pe față. Esența pregătește pielea pentru a primi tratamentele ulterioare. Conține niacinamidă, printre ingrediente, și este concepută să acționeze asupra porilor dilatați și a imperfecțiunilor și să combată strălucirea.

Hydra Vizor este o cremă hidratantă cu textură ușoară, cu SPF 30, care funcționează foarte bine ca bază de machiaje. Instant Reset, pe de altă parte, este o cremă gel pentru noapte. Are o textură mai bogată decât crema de zi și este foarte plăcută. Acest produs vine și el cu un refill.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro