11
Machiajul ochilor în culori puternice, trendul preferat al vedetelor
Frumuseţe · Machiaj / 21.02.2018

Fardul de pleoape în nuanțe intense a revenit în tendințe, iar vedetele de la Hollywood au adoptat deja acest look pentru evenimentele de pe covorul roșu

Nimeni nu poate renunța la clasicul machiaj smokey eye în nuanțe de bronz sau la linia de tuș alungită, dar anul 2018 vine cu o noutate interesantă. Se pare că în acest an fardul de pleoape în culori puternice va fi un trend major. Fie că preferi albastru, verde smarald, violet sau chiar oranj, poți încerca orice culoare pentru machiajul ochilor. Ca de fiecare dată, vedetele sunt o sursă excelentă de inspirație. 

Fard verde

Emma Stone a purtat un machiaj cu fard de pleoape verde și ruj în nuanțe de mov la Gala Globurilor de Aur din acest an. O combinație inedită, care a atras toate privirile. Actrița folosește adesea farduri colorate pentru a pune în evidență culoarea naturală a ochilor.




Albastru neon

Rita Ora a arătat uimitor la evenimentul de lansare al celui mai recent single al său. Cântăreața a optat pentru un fard de pleoape albastru neon, completat de un machiaj luminos al tenului și un ruj într-o nuanță discretă, nude. Lecția oferită de machiajul artistei britanice este una de bază: păstrează restul machiajului într-o notă discretă atunci când alegi să porți un fard de pleoape de culoare intensă.




Roz intens

Un makeup artist care nu se teme să folosească accentele de culoare este Patrick Ta, makeup artistul unor vedete precum Kim Kardashian sau modelul Rosie Huntington Whitely. Pentru actrița Alison Williams, specialistul a creat un machiaj în stil smokey eye în nunațe de roz. Acesta a păstrat restul machiajului în tonuri neutre, pentru ca fardul colorat să fie elementul central.





Oranj strălucitor

Credeai că nu se poate obține un machiaj elegant al ochilor folosind un fard oranj? Așa cum o demonstrează actrița Margot Robbie, această culoare arată excelent dacă este folosită corect. Pune perfect în valoare ochii albaștri. Vedeta a folosit o nuanță asemănătoare și pentru buze, rezultatul fiind un machiaj coordonat absolut impecabil.



Mov puternic

La Globurile de Aur din acest an, vedetele s-au folosit de fardurile în nuanțe puternice pentru a transmite mesaje la fel de puternice. Atât Emma Stone, cât și Lena Headey au fost machiate de makeup artistul Rachel Goodwin. "Toată lumea știe că movul este o culoare regală. Reprezintă sângele regal care curge prin venele oricărei sufragete, reprezintă instinctul pentru libertate și demnitate", a scris makeu-up artistul despre culorile pe care le-a ales pentru machiajul vedetelor.




Verde marin

Actrița Hailee Steinfeld a purtat un machiaj îndrăzneț la gala premiilor Grammy din acest an, optând pentru o nuanță de verde-albastru inspirată de culorile oceanului. Vedeta a asociat machiajul intens al ochilor cu un ten cu nuanțe de bronz auriu și o coafură sexy, cu bucle lejere.



Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro