Machiaj: Ce este iluminatorul şi cum să-l foloseşti corect
Frumuseţe · Machiaj / 24.01.2014

Ai observat că majoritatea vedetelor de la Hollywood au un ten luminos, care pare să strălucească de sănătate? Pielea lor nu este perfectă aşa cum ar părea, ci au la îndemână un truc folosit de toţi make-up artiştii celebrităţilor.

Este vorba de iluminator, un produs care conţine particule strălucitoare foarte fine şi care se aplică în zone cheie ale feţei.

Iluminatorul poate fi sub diverse forme: lichid, cremă, pudră sau stick. Oricare ar fi formula pe care o foloseşti, important este să ştii cum anume să aplici iluminatorul pentru a avea la rândul tău acel ten care pare să strălucească din interior.

Particulele strălucitoare reflectă lumina şi scot şi mai mult în relief zonele proeminente ale feţei.

Iată în ce zone se aplică:


- imediat deasupra pomeţilor, pentru a-i pune în evidenţă, sculptând astfel trăsăturile
- de-a lungul liniei nasului, pentru a-l face să pară mai subţire şi delicat
- sub sprâncene, chiar pe osul arcadei, în colţurile exterioare
- sub ochi, pentru a şterge urmele oboselii
- în centrul frunţii
- pe bărbie
- pe buza superioară, în arcul lui Cupidon




De asemenea, poţi amesteca un strop de iluminator lichid cu fondul de ten pentru ca pielea ta să pară mult mai sănătoasă şi radiantă.



Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro