Incearca o... noua privire
Frumuseţe · Machiaj / De Lavinia Gogu, 17.06.2004

Indiferent de culoarea ochilor tai, in mod sigur ti-ai dori sa incerci efectul seducator al ochilor verzi, inocenta pe care o transmit ochii albastri, sinceritatea ochilor caprui... Sau ti-ar placea sa sochezi pe toata lumea, daca intr-o seara la discoteca, ai aparea cu ochi de... leopard.

Precum schimbarea culorii parului, lentilele de contact cosmetice iti ofera posibilitatea sa experimentezi un nou mod de a privi lumea, si de a fi privita!

Ce culoare ar trebui sa aleg?

Lentilele de contact sunt de mai multe tipuri, in functie de genul de efect pe care doresti sa il obtii. Un lucru este clar: poti opta pentru absolut orice culoare indiferent de nuanta irisului tau.


Lentilele care schimba culoarea irisului intr-un mod subtil si natural sunt ideale pentru persoanele care nu doresc sa faca un eveniment din schimbarea lor, sau pentru purtarea pe timpul zilei.

Pentru un efect mai dramatic, sunt lentilele care au un efect de colorare mult mai intens. Ele pot preschimba un iris bleu intr-unul caprui inchis sau invers...

Exista si lentilele nuantatoare, care se folosesc in general la intensificarea culorii naturale a irisului. Acestea confera mai multa stralucire si culoare si definesc foarte bine irisul. Ele sunt recomandate, in general, persoanelor cu ochii deschisi.


Pentru un efect excentric, poti "imprumuta" o privire de pisica sau de jaguar. Poti fi si amuzanta, daca iti alegi un iris cu un dolar in mijloc sau cu o spirala hipnotica!

Care este termenul de valabilitate al lentilelor?

"Lentilele de contact cosmetice au termenul de valabilitate de la doua saptamani pana la un an. Cele care sunt garantate pentru doi ani nu sunt recomandate, pentru ca ele nu rezista atata vreme", ne sfatuieste Ana Maria Sandulache, de la optica Sover.
Sunt lentilele conventionale, care au ca termen de valabilitate un an, mai sunt si cele de o luna si de doua saptamani. Exista si lentile cu care se poate dormi si pe care poti sa le tii pe iris timp de o saptamana!


Cum se pun lentilele de contact?

Lentilele de contact se pun intr-un mediu fara vant si praf (ideal in baie), in fata oglinzii. Mainile se spala foarte bine si se sterg cu un servetel igienic. Nu te sterge pe mani cu prosopul sau orice altceva ce poate lasa scame sau miniparticule de praf sau material textil ce pot intra sub lentila. Fata trebuie sa fie perfect demachiata, iar pentru mai multa umiditate, poti pune in ochi cateva picaturi pentru limpezire. Cu degetul aratator de la mana stanga trage in jos de pleoapa inferioara, iar cu aratatorul de la mana dreapta pune lentila, uitandu-te in sus. Fixeaza lentila pe iris clipind.

Lentilele se pun inainte de machiaj si se scot inainte de demachiere.

Cum se ingrijesc?

Inainte si dupa fiecare purtare, lentilele se spala si se pun in solutia speciala. Aceasta contine substante care le conserva, dar le si dezinfecteaza. Solutia are incorporate si pastilutele de curatare care asigura o deproteinizare eficienta si care pana de curand erau vandute separat. Ca masuri de precautie, nu trebuie sa porti lentilele nici o zi in plus fata de termenul lor de valabilitate. De asemenea, este recomandat sa ai casoletele de pastrare a lentilelor permanent cu tine, pentru orice eventualitate.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro