Creionul se întinde sub ochi

Este o problemă care apare pentru că nu faci ceea ce trebuie pentru a fixa dermatograful. În primul rând, foloseşte un creion rezistent la transfer. Apoi, după ce ai aplicat creionul, cu ajutorul unui beţişor cosmetic aplică foarte puţin fard negru, pe linia inferioară a genelor. Are rolul de a fixa creionul astfel încât să nu se întindă pe parcursul zilei. De asemenea, aplică puţină pudră translucidă sub ochi, care acţionează precum o barieră.

Îţi întinzi pleoapa cu degetul când aplici creionul

Deşi acest gest îţi oferă mai multă stabilitate atunci când îţi conturezi linia genelor, este totuşi o greşeală majoră care te împiedică să obţii o conturare cu un aspect natural şi bine definit. Evită să-ţi mai întinzi pielea şi încearcă în schimb să priveşti în partea opusă, lucru care îţi permite să menţii pleoapa fermă, pentru a o aplicare mai uşoară. Atunci când liniezi colţul interior al ochiului, priveşte către cel exterior şi invers.

Ai ochii mici şi îi conturezi în întregime

Conturarea integrală a ochilor îi va face să pară şi mai mici. Accentuează numai colţurile exterioare, de la jumătatea ochiului către colţul extern, sub forma unui V culcat (>).
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro