Cum sa te fardezi ca Shakira
Starul tau preferat e cantareata Shakira? Vrei sa te machiezi ca ea si nu stii cum? Dana Argesan, make-up artist L'Oreal, te ajuta sa urmezi pasii necesari acestui "proces", dar trebuie sa stii ca preferata ta este aranjata de obicei de stilisti profisionisti. Daca esti atenta si ai "ustensilele" necesare poti sa devii copia Shakirei in ce priveste machiajul.
Dupa demachierea tenului, cu produse specifice tenului tau, se aplica baza de machiaj (nongrasa) sau sub forma de gel, pentru a lasa astfel fondul de ten sa adere bine pe fata.
Se aplica fondul de ten, uniform, pe toata fata, apoi se aplica pudra, cu tenta sidefie, pentru a lumina tenul. Pasul urmator este pieptanatul sprancenelor si creionarea lor, cu o nuanta discreta, in concordanta cu culoarea parului.
Se contureaza ochii cu creion negru, apoi se aplica fard negru pe toata pleoapa mobila, degradand spre arcade, evitandu-se zona unghiului intern unde sa aplici fard in nuanta deschisa, bej sau sidefiu.
In interiorul ochilor, pe partea inferioara se traseaza conturul cu ajutorul unui creion contur negru. Ca acest contur sa reziste pe toata durata noptii (este vorba de un machiaj de seara) se topeste mina creionului la flacara unei brichete. Dupa ce s-a racit mina se aplica in interiorul ochilor. Efectul este de o buna conturare a ochilor si intensificare a privirii. Pe sub ochi, s-a trasat conturul cu ajutorul fardului negru, dupa care s-a conturat cu eyeliner-ul, terminand printr-o codita ce uneste atat conturul de pe pleoapa superioara cat si cel de pe cea inferioara. Ultimul pas la nivelul ochilor este aplicarea cu mascara.
Prin acest machiaj se respecta una din regulile stricte ale machiajului profesional: accentul cade doar pe ochi. Buzele raman discret conturate cu un bej, peste care s-a aplicat un gloss transparent sau sidefat.
Pometii au fost marcati in nuante calde, creand impresia de proaspat bronzat, exotic. Pentru structurarea fetei, la radacina nasului, in dreptul ochilor, s-au trasat umbre, coborand pana la aripile nasului, un truc folosit special pentru a subtia nasul.
Atat pe pometi cat si pe zona mediana a fetei (frunte, nas, barbie) a fost aplicata o pudra mai deschisa, pentru a masca volumul fetei, prin luminozitate.