Ce nuanță de ruj roșu ți se potrivește în funcție de culoarea tenului
Frumuseţe · Machiaj / 03.11.2016

Nu e o misiune ușoară să descoperi care este cea mai potrivită nuanță de ruj roșu pentru tine. Descoperă cum te ajută culoarea tenului tău să alegi rujul perfect

Este foarte important să ştii care este subtonul pielii tale pentru a alege rujul care ţi se potriveşte perfect. Poţi avea pielea deschisă la culoare, medie sau închisă, iar subtonul poate fi rece sau cald. Ca să afli care este subtonul pielii tale, trebuie să te uiţi la venele de la încheietura mâinii. Dacă au o nuanţă albastră, ai un ton rece, iar dacă au o nuanţă verzuie, ai un ton cald.

Pielea deschisă la culoare

În cazul în care tenul tău este deschis la culoare, atunci cel mai probabil ai și un subton rece. Nuanțele puternice de roșu sunt ideale pentru tine, reușind să ofere căldură chipului. "Alege rujuri care au subtonuri albăstrui, pentru că albastrul neutralizează roșul. În acest fel, chiar dacă porți un roșu puternic, acesta va părea natural pe buzele tale, nu exagerat", declară pentru
self.com makeup artistul american Emily Kate Warren.

Pielea de culoare medie

Dacă pielea ta are un ton mediu, adică nu o poți încadra nici ca fiind albă, dar nici închisă la culoare, poți purta o gamă largă de rujuri roșii. Dar îți va fi mult mai ușor să alegi rujurile potrivite dacă ții cont de subtonul tenului tău. În cazul subtonului rece, optează pentru ruj roșu cu o tentă albăstruie, precum roșu zmeură. Dar dacă subtonul pielii tale este cald, atunci poți alege rujuri cu tonuri oranj, precum roșu corai.



Pielea închisă la culoare

Nuanța măslinie a tenului tău îți oferă posibilitatea de a purta rujuri în culori vii și îndrăznețe. Nuanțele deschise de roșu ți se vor potrivi de minune, iar cele cu tonuri care amintesc de fructele de pădure sunt cele mai potrivite. Contrastul dintre pielea ta și culoarea vie a rujul te va ajuta să obții un machiaj uimitor.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro