Machiajul este făcut să ne înfrumuseţeze, să ne pună în evidenţă acele trăsături speciale pe care orice femeie le are. Însă, nu de puţine ori, din dorinţa de a arăta cât mai bine multe femei
Machiajul este făcut să ne înfrumuseţeze, să ne pună în evidenţă acele trăsături speciale pe care orice femeie le are. Însă, nu de puţine ori, din dorinţa de a arăta cât mai bine multe femei uită că nu cantitatea machiajului este importantă.
Nuanţa nepotrivită de fond de ten
Una dintre cele mai frecvente geşeli de make-up pe care foarte multe femei o fac, este alegerea unuei nuanţe greşite de fond de ten. De cele mai multe ori, aleg o nuanţă mult mai închisă decât pielea lor şi astfel se creează efectul de mască. Cel mai bine este să ieşi cu o oglindă, în balcon, în lumină naturală, şi să te uiţi cu atenţie. Dacă fondul de ten se vede pe faţa ta, mai ales în zona mandibulei, înseamnă că nu ţi-ai ales nuanţa potrivită.
Nu uita, atunci când îţi cumperi fond de ten, că tenul nostru este de două tipuri: de start galben sau de start roz, deci şi în magazine se găsesc două feluri de fond de ten. Pune o foaie albă lângă faţa ta şi vezi, într-o oglindă, spre ce nuanţă "bate" tenul tău. Iar când te duci la magazin să-ţi cumperi fond de ten, mergi nemachiată, aplică o cantitate mică pe mână din mai multe nuanţe pe care le consideri potrivite pentru tine şi încearcă-le afară. Aşa vei afla care este nuanţa ta.
Sprâncene prea subţiri
O altă greşeală, foare des întâlnită, este subţierea excesivă a sprâncenelor. Nu ştiu din ce motiv, dar foarte multe femei îşi urăsc sprâncenele. Altfel, nu înţeleg de ce şi le subţiază atât de mult. Sprâncenele naturale îţi încadrează perfect chipul. Aşa că, nu le mai pensa în exces. Lasă-le să crească şi încearcă să nu te îndepărtezi foarte mult de la forma ta naturală.
Prea multă pudră
Din dorinţa de a ne acoperi defectele, uneori uităm că o cantitate prea mare de fond de ten sau de pudră poate înrăutăţi lucrurile. Şi astfel ajungem să purtăm o mască pe faţă şi nu machiaj. Aşa că, încearcă să nu-ţi mai pui atât de mult produs pe faţă. Dacă ai anumite zone cu probleme, cel mai indicat este să aplici acolo mai mult produs, în mai multe straturi, prin tapotare.
Multicolor
Tuturor ne plac culorile. Roşu, verde, albastru, galben şi chiar puţin mov. Toate sunt minunate. Însă, când le ai pe toate pe faţă, parcă nu mai sunt chiar aşa frumoase. Da, e bine să avem puţină culoare (mai ales în obraji), dar să nu ne transformăm faţa într-un tablou. Este bine să nu exagerăm şi să nu ne aplicăm mai mult de trei culori la un machiaj. Iar dacă eşti genul care adoră machiajele multicolore, limitează-te doar la ochi. Restul feţei să fie în culori cât mai naturale.
Rimel pe toată faţa
De câte ori nu aţi văzut fete murdare de rimel pe arcadă sau sub ochi? De foarte multe ori, nu-i aşa? Explicaţia este una foarte simplă. Ştiu că primul gând este că folosesc rimel de proastă calitate, dar nu este aşa. Acele persoane se dau cu rimel fără să aplice un strat de fond de ten sau pudră pe ochi. Cu alte cuvinte, pe tenul curat. Lucru nu neapărat greşit. Însă, dacă ai un ten mai gras, pielea ta secretă sebum, iar acel sebum este vinovat de scurgerea rimelului. Aşă că, dacă ştii că ai această problemă nu trebuie decât să aplici un strat foarte subţire de pudră în zona ochilor.