În timpul nopţii, organismul nostru are o capacitate foarte mare de refacere. Cu alte cuvinte, toate "motoarele sunt turate" la maximum, iar celulele se reînnoiesc.
Tocmai de aceea, tratamentele din timpul nopţii sunt mult mai eficiente. Aşa că, ce ai zice să profiţi de puterile miraculoase ale nopţii şi să-ţi ajuţi părul să se regenereze?
Uleiuri minune
Un ajutor foarte eficient vine din partea uleiurilor naturale (argan, migdale, măsline etc). Tot ce ai de făcut este să-ți încălzești înainte părul pentru a permite substanţelor hrănitoare să pătrundă mai bine. Aplică uleiul doar pe lungimea firului de păr. Dimineaţă spală-l normal, cu şampon şi balsam. Vei observa că podoaba ta capilară este hidratată şi strălucitoare. De asemenea, poţi adăuga uleiuri în tratamentele pe care le foloseşti în mod frecvent pentru părul tău.
Un alt ulei pe care îl poţi folosi pe timpul nopţii, mai ales dacă îţi cade foarte mult păr este uleiul de hamei. Acesta stimulează circulaţia sanguină la nivelul pielii capului, ceea ce ajută la hrănirea rădăcinilor şi la stoparea căderii părului. Aplică uleiul la rădăcini masează şi acoperă-ţi capul.
Măşti hrănitoare
Când vine vorba de măşti şi tratamente naturale, oferta este una foarte bogată, iar rezultatele nu se lasă aşteptate. Tocmai de aceea este indicat să apelezi la astfel de soluţii, mai ales dacă eşti nemulţumită de podoaba ta capilară. O mască hrănitoare pe care să o laşi să acţioneze toată noaptea este pentru părul tău soluţia perfectă.
O mască foarte eficientă este cea din miere şi ou. Pentru prepararea ei ai nevoie de o linguriţă de miere, un gălbenuş de ou şi 3-4 linguri de lapte. Amestecă toate ingredientele bine şi întinde pasta obţinută pe lungimea firului de păr.
Un alt tratament foarte eficient împotriva căderii părului este cel format din două linguri de ulei de măsline, un gălbenuş de ou şi câteva picături de lămâie. Masca formată se aplică pe păr, se masează scalpul, şi se lasă să acţioneze toată noaptea.
Ajutor găseşti şi la usturoi. Ai nevoie de 2-3 căţei de usturoi pisaţi, 3 linguriţe de miere, 1 lingură de ulei de ricin, 3 gălbenuşuri şi 5 linguriţe de ulei de măsline. Aplică acaestă mască pe tot părul şi dormi cu ea toată noaptea. Dimineaţa, spală bine părul cu şampon.
Brusture, ardei iute şi urzici
Foarte bune în lupta împotriva căderii părului sunt tincturile de la magazinele naturise. Printre ele se numără tinctura de ardei iute, de brusture sau de urzică. Amestecă câte o lingură din cele trei tincturi şi masează scalpul capului, seara înainte de culcare. Dimineaţa spală bine părul şi foloseşte şi balsam de păr pentru că tincturile îţi vor face părul mai aspru. Încearcă să-ţi aplici această mască de două ori pe săptămână, cel puţin o lună de zile. Rezultatele nu vor întârzia să apară.
Avocado pentru păr
Cumpară un avocado şi lasă-l câteva zile într-un dulap, la întuneric, învelit într-o hârtie, până ce se înmoaie. Pisează-l apoi până ce obţii o pastă, adăugând câteva linguri de ulei de măsline. Aplică acest amestec pe tot părul, masează bine şi acoperă-ţi capul.
Când foloseşti astfel de tratamente pe timpul nopţii, este indicat să-ţi acoperi capul cu o mască specială pentru dus, pe care să o fixezi cât mai bine. Peste casca de duş poţi prinde un prosop sau poţi înveli perna cu un prosop, astfel încât să nu pătezi lenjeria.
Mănâncă sănătos
Dacă ai probleme cu părul, iar tratamentele pe care le-ai tot folosit nu au dat rezultate, este cazul să acţionezi şi din interior. Pentru a avea un păr frumos trebuie să mănânci alimente care conţin o cantitate mare de vitamine antioxidante A, C şi E (ouă, morcovi, ficat, legume, fructe de culoare verde, portocalie sau galbenă, cereale integrale). De asemenea, acizii graşi esenţiali omega 3 şi omega 6 (peşte gras, ulei de soia, nuci, seminţe crude de in şi de floarea soarelui) sunt importanţi pentru sănătatea părului tău.