Regulile unghiilor frumoase si sofisticate
Care femeie nu se simte mai increzatoare si mai seducatoare cand ofera spre salut sau... spre sarut o mana ingrijita, cu unghii impecabile sau chiar cochete? Indiferent de stilul abordat in manichiura, fiecare eva vrea unghii de care sa fie mandra!
Ce sa nu faci unghiilor tale
Nu folosi lacuri de unghii care contin formaldehide sau toluen, deoarece sunt substante iritante ce iti afecteaza sanatatea unghiilor si a intregului organism.
Nu iti folosi unghiile ca unelte pentru desfacerea cutiilor de suc, scrisorilor sau pentru alte improvizatii.
Nu iti inmuia unghiile pentru o perioada indelungata, iar daca o faci, nu folosi nici un gen de sapun. Cu cat sunt mai expuse detergentilor de vase, cu atat unghiile si cuticulele sunt predispuse degradarii.
Nu folosi o cantitate prea mare de oja si de dizolvant. Foloseste cantitatea minima necesara si evita contactul produselor cu cuticulele si pielea.
Nu impinge cuticulele pana la limita, ci taie numai partea cuticulei care "invadeaza" unghia.
Nu permite nici unei manichiuriste sa-ti atinga ungiile cu ustensile care nu au fost dezinfectate in prealabil. Sa-ti risti sanatatea si chiar viata pentru o manichiura? Nu renteaza.
Nu trage de pielitele din jurul unghiilor. Intotdeauna taie-le cu o forfecuta si dezinfecteaza-le daca sangereaza.
Nu ignora inflamarea cuticulelor. Orice schimbare neplacuta a aspectului unghiilor trebuie tratata la un dermatolog.
Ce sa le faci unghiilor tale?
Da-te cu un strat de lac protector inainte de a folosi oja in sine. Manichiura va dura mai mult si unghiile vor fi mai sanatoase.
Da-te frecvent cu crema hidratanta pentru a preveni craparea cuticulelor si formarea pielitelor.
Poarte manusi atunci cand speli vasele sau cand faci alte treburi casnice indiferent de detergentul folosit. Acestea promit protectia pielii mainilor, nu si a unghiilor!
La birou, ai grija cum deschizi scrisorile, cum tastezi si cum tii dosarele. Exista oricand riscul sa ti le rupi daca abuzezi de ele.
Foloseste o crema de maini cu filtru de raze UV. Da, chiar si ungiile sunt afectate de radiatiile solare!
Foloseste diferite tratamente si intaritoare pentru cuticule si unghii o data pe saptamana. O mana de ajutor nu strica niciodata!
Ce mai poti face pentru unghiile tale
Daca esti cu adevarat o femeie cocheta "pana in varful unghiilor", se gasesc tot felul de extravagante si detalii pentru tine!
Daca nu te poti lauda cu niste unghii "de vis", poti oricand sa-ti pui unghii false din portelan, sau mai lucioase, din gel. Unghiile rezista pana la 3 luni si chiar mai mult daca mergi la salon pentru intretinere o data la doua saptamani.
Daca vrei totusi sa-ti admiri macar putin si unghiile tale, poti incerca o constructie pe rasina, care este de fapt o extensie a unghiilor care dureaza pana la 3 luni.
Poti opta pentru clasica insa atat de eleganta manichiura frantuzeasca; este subtila insa de efect si se potriveste oricarei situatii.
Iti poti aplica strasuri pe unghii, pentru o imagine stalucitoare si extravaganta. In mod sigur, acest mic detaliu nu va trece neobservat.
Pictura pe unghie este la moda, fie ca optezi pentru un model geometric, floral sau... personalizat.