Ziua Femeii este o zi specială, aşa că este momentul perfect să te răsfeţi. Şi dacă programul sau bugetul nu îţi permit să-ţi faci o programare la un centru SPA, poţi să-ţi transformi baia într-un veritabil salon.
Ziua Femeii este o zi specială, aşa că este momentul perfect să te răsfeţi. Şi dacă programul sau bugetul nu îţi permit să-ţi faci o programare la un centru SPA, poţi să-ţi transformi baia într-un veritabil salon.
Atmosfera potrivită
Dacă vrei să-ţi faci propriul SPA la tine acasă, nu trebuie să uiţi de atmosfera specială. O muzică în surdină, lumânări aprinse, un parfum plăcut şi o cadă plină cu spumă sunt câteva elemente care nu trebuie să-ţi lipsească. Adaugă în apa de baie uleiuri esenţiale care vor contribui la obţinerea efectului relaxant. Încearcă uleiul de migdale sau de germeni de grâu pentru hidratare. Foarte important este să le adaugi chiar înainte de a intra in apă, dacă vrei să beneficiezi de propietăţile lor.
Baie cu lapte
Băile cu lapte sunt cunoscute în toată lumea pentru beneficiile aduse pielii. Aceasta se înmoaie şi devine catifelată datorită proprietăţilor de hidratare pe care le are laptele. Mai mult, laptele şi derivaţii din lapte conţin acizi lactici care exfoliază pielea. Să nu uităm de legenda care spune că secretul frumuseţii Cleopatrei era tocmai baia cu lapte şi miere pe care frumoasa regină o făcea zilnic. Aşa că, poţi să adaugi şi tu lapte praf în cadă.
De asemenea, sărurile de mare sunt şi ele perfecte pentru relaxare. Poţi încerca sărurile de la Marea Moartă, care datorită numărului mare de minerale pe care le conţin au un efect de detoxifiere asupra întregului organism.
Exfolierea obligatorie
Înainte de a intra în cadă, exfoliază-ţi pielea cu ajutorul unui burete natural sau al unei perii moi. Corpul tău are nevoie de ajutor pentru a elimina toate celulele moarte, în plus laptele din cadă, dar şi cremele hidratante pe care le vei folosi după baie vor intra mult mai uşor în piele.
Mască tratament pentru păr
De asemenea, tot înainte să intri în cadă poţi să aplici pe păr o mască hidratantă care să acţioneze cât timp tu stai în cada plină cu spumă. Ce ai zice de o mască din avocado? Pisează un avocado copt, până ce obţii o pastă, adăugând câteva linguri de ulei de măsline. Aplică acest amestec pe tot părul, masează bine şi acoperă-ţi capul cu un prosop. Înainte să ieşi din cadă, spală părul cu un şampon delicat.
Hidratare intensă
După o baie relaxantă, este momentul să aplici o cremă hidratantă. Alege produse care conţin mirodenii, uleiuri esenţiale şi extracte din plante, care te vor ajuta să te relaxezi şi mai mult. Caută în magazinele naturiste produse cu efect hidratant şi emolient, care conţin ulei de jojoba, de susan, macadamia, shea, cocos sau migdale. De asemenea, produsele de tip SPA trebuie să conţină şi vitamine. Au efect antioxidant, dar şi de regenerare.
Ai grijă de faţa ta
După ce ai stat câteva zeci de minute în cada plină cu apă călduţă şi spumă parfumată, tenul tău este pregătit pentru exfoliere. Poţi încerca geluri exfoliante din comerţ sau îţi poţi prepara singură un gomaj din zahăr brut, mălai şi miere. După exfoliere poţi să-ţi aplici o mască facială hrănitoare.
O mască cu miere este ideală pentru tenul afectat de iarna ce a trecut. Pentru această mască ai nevoie de o
linguriţă de miere, un gălbenuş de ou, o linguriţă de ulei de măsline şi
o linguriţă de iaurt. Amestecă bine toate ingredientele, iar pasta
obţinută o aplici pe toată faţa. Mierea îţi va reface structura pielii,
iar gălbenuşul şi uleiul de măsline o vor hidrata. La sfârşit, după ce ai îndepărtat masca, foloseşte o cremă hidratantă.
Aşază toate produsele pe care le vei folosi în jurul căzii, astfel încât să le ai la îndemână. Încearcă să te mişti cât mai lent, să-ţi acorzi cât mai mult timp. Această baie nu se face în grabă.