Frumuseţe: 5 secrete despre autobronzant. Învaţă cum să-l aplici!
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / De Alina Gavrilă, 20.03.2013

Sezonul fustelor şi pantalonilor scurţi nu este foarte departe. De aceea, trebuie să ne pregătim corespunzător. Ne reapucăm de sport (acelea dintre noi care au tras chiulul în timpul iernii), bem mai multă apă (pentru o piele elastică şi fără celulită) şi ne bronzăm.

Sezonul fustelor şi pantalonilor scurţi nu este foarte departe. De aceea, trebuie să ne pregătim corespunzător. Ne reapucăm de sport (acelea dintre noi care au tras chiulul în timpul iernii), bem mai multă apă (pentru o piele elastică şi fără celulită) şi ne bronzăm.

Dar cum vremea de plajă încă nu a sosit, iar solarele le-am scos din ecuaţie, nu ne rămâne decât să folosim autobronzantele pentru o piele arămie.

Însă, aceste loţiuni minune nu se folosesc după ureche dacă vrei rezultate remarcabile. Trebuie să respecţi câteva reguli de aplicare şi să cunoşti mici secrete care te vor ajuta să ai o piele perfect bronzată.  



Niciun pas fără exfoliere

Dacă până acum nu erai un mare fan al exfolierei, acum a venit momentul să te răzgândeşti. Atunci când vrei să foloseşti un autobronzant nu o poţi face fără o exfoliere temeinică a întregului corp. Doar aşa poţi elimina celulele moarte şi astfel elimini riscul de a te bronza cu pete. Exfolierea o poţi face pe pielea uscată, cu o perie specială sau în timp ce îţi faci duş cu o loţiune exfoliantă. Poţi folosi şi remedii naturale pentru exfoliere, de exemplu zaţul de cafea sau mălaiul. Dupa exfoliere, foloseşte o cremă uşor hidratantă, pe care să o masezi bine pe tot corpul. În acest mod, pielea este "pregătită" pentru colorare.


Alege nuanţa potrivită

Dacă eşti începătoare cel mai bine este să alegi o loţiune de bronzare cu efect mediu sau scăzut. Acestea au o intensitate mai scăzută, iar dacă greşeşti nu se va vedea atât de tare. Dacă îţi este prea teamă, poţi să adaugi în loţiunea ta de corp puţină cremă autobronzantă, amestecă foarte bine şi apoi aplică pe piele. În acest fel, bronzul obţinut este unul foarte discret. Şi nu uita să-ţi alegi nuanţa în funcţie de culoarea pielii. Dacă eşti o persoană cu o piele deschisă nu ai nevoie de o loţiune autobronzantă foarte închisă.


Nicio aplicare fără mănuşi

Aşa cum am mai spus, aplicarea autobronzantului nu se poate face la întâmplare. De exemplu, nu este recomandat să-ţi aplici o astfel de loţiune fără mănuşi din latex. Astfel, eviţi colorarea palmelor. Dacă ţi se pare prea greu cu mănuşi, poţi să aplici fără, dar spală-te de câteva ori pe mâini în timp ce te dai, deoarece întregul proces durează destul de mult şi rişti să-ţi bronzezi şi palmele.

Aplică pe pielea complet uscată

Un alt aspect, la fel de important, este să aplici loţiunea autobronzantă numai pe pielea complet uscată, pentru a evita apariţia petelor. Aşteaptă cel puţin 10 minute după duş, să poţi aplica fără riscul de a te păta. De asemenea, pentru ca rezultatul să semene foarte mult cu unul natural, este foarte important să nu aplici autobronzant în zonele care în mod normal nu se bronzează la fel de puternic precum restul corpului. Este vorba de tălpi, partea interioară a braţelor, subraţul, ceafa etc.


Ordinea corectă

Nu numai modul în care aplici loţiunea autobronzantă este important, ci şi ordinea zonelor cremuite. Începe aplicarea de jos în sus, pentru a preveni frecarea zonelor pe care ai aplicat deja. Picioarele sunt primele, continuă cu fesele, abdomenul şi aşa mai departe, având grijă să insişti asupra fiecărei părţi a corpului, dar nu foarte mult în zona coatelor şi a genunchilor. De asemenea, este foarte important să ai răbdare să se usuce loţiunea autobronzantă, dacă vrei ca pielea ta să o absoarbă complet.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro