Cum să vindeci călcâiele crăpate în doi pași simpli
În sezonul sandalelor și al pantofilor decupați, călcâiele revin de fiecare dată în centrul atenției.
Iar dacă te confrunți cu călcâie crăpate, atunci știi cât de neplăcut este să te simți stânjenită de aspectul călcâielor tale.
De ce crapă călcâiele?
Sunt mai mulți factori care determină crăparea călcâielor. Primul dintre ele este presiunea la care sunt supuse. Cu cât ai o greutate mai mare, cu atât cresc riscurile de a avea călcâie crăpate. De asemenea, timpul îndelungat petrecut stând în picioare este un alt factor, la fel și purtarea încălțămintei care lasă călcâiele expuse.
Iată cum să repari călcâiele crăpate:
Îndepărtează celulele moarte
Acumularea straturilor de piele moartă pe călcâie provoacă în timp apariția calusurilor, care sunt zone groase și tari din piele uscată, care apoi se crapă. Cea mai eficientă metodă de a preveni crăparea este prevenirea formării acestor zone îngroșate. Exfolierea zilnică a călcâielor, folosind o piatră ponce sau o pilă specială pentru călcâie va îndepărta excesul de celule moarte de piele, prevenind în acest fel acumularea pielii uscate. În timpul dușului, după ce ți-ai udat bine picioarele și pielea s-a înmuiat, folosește pila pentru călcâie pentru a îndepărta celulele moarte. Este foarte important să incluzi acest ritual de îngrijire în cadrul fiecărui duș sau baie. Te va ajuta să-ți menții călcâiele sănătoase și catifelate.
Hidratează-le intens
Pentru că pielea de pe călcâie este foarte groasă și uscată, cremele obișnuite pe care le folosești pentru restul corpului nu sunt îndeajuns de eficiente. Ai nevoie de soluții grase, emoliente, care hidratează zonele foarte uscate. O variantă este vaselina cosmetică, un produs foarte gras, care te va ajuta să înmoi pielea uscată și crăpată, iar apoi să îndepărtezi excesul de piele la următorul duș cu ajutorul pilei pentru călcâie. Aplică vaselină cosmetică pe călcâie într-un strat generos și pune-ți apoi o pereche de șosete. Pune în practică acest truc de îngrijire înainte de culcare și dormi cu șosetele în picioare. Pentru rezultate vizibile, este de preferat să aplici vaselină cosmetică pe călcâie în fiecare seară, până când crăpăturile se vor vindeca, iar apoi o dată pe săptămână pentru a întreține rezultatul. Găsești vaselină cosmetică în farmacii sau în magazinele cu produse cosmetice.
Întreținerea călcâielor este foarte importantă, mai ales dacă ești predispusă la apariția crăpăturilor. Poartă sandale și pantofi cu călcâiul acoperit, evită praful și folosește branțuri din silicon dacă stai mult timp în picioare.