Femeia este o sursă inepuizabilă de energie, lumină, frumusețe și răbdare. Puternică, dar vulnerabilă în același timp. Capricioasă, dar protectoare și iubitoare. Atentă la tot și energică. Frumoasă.
Cum facem totuși să ne păstrăm strălucirea după 10 ore de muncă, stres la volan, timp petrecut cu copiii și alte lucruri de care trebuie să ne ocupăm acasă? Ce suporturi secrete ne pot ajuta să ne menținem tonusul optimist, aspectul odihnit și energia pozitivă? Și mai ales, ce trebuie să facem ca ne păstrăm sănătatea?
Sigur că fiecare dintre noi apelăm la beneficiile tratamentelor naturiste, masajului, alergărilor în parc, la priceperea unei cosmeticiene ori la puterea de seducție a unui machiaj făcut cu pricepere. Pentru că ne dorim să ne simțim bine în pielea noastră și să strălucim indiferent de cât de solicitate suntem în viața de zi cu zi. Dar ce ne facem când jobul și familia ne cam răpesc din timpul pe care am vrea să-l dedicăm răsfățului personal? Ce colac de salvare avem la îndemână împotriva oboselii, îmbătrânirii premature și epuizării psihice atunci când nu mai avem timp de nimic?
Echipa de cercetare AimGroup din România, condusă de Eugen Bârgăoanu, specialist în microscopie electronică și producătorul mai multor dispozitive în domeniul medical, a creat un suport energetic excelent pentru organism, generator pe frecvența de 7, 83Hz, adică aceeași frecvență benefică pe care o emite în mod natural Pământul.
Iată motivul pentru care ne simțim atât de bine, odihniți și plini de viață la munte. Pământul este o ființă vie și emite o frecvență care permite existența vieții, regenerează celulele, vindecă, întinerește și reîmprospătează energiile fiecărui organ în parte.
În Elveția s-a făcut un experiment sugestiv legat de influența nocivă a radiațiilor electromagnetice de la orașe asupra organismului uman. Au fost luaţi pacienţi care sufereau de diverse maladii, în special dezechilibrări ale anumitor ritmuri, şi au fost ţinuţi timp de câteva săptămâni într-o zonă montană, la o cabană lipsită complet de curent electric. Lipsa radiațiilor electrice a făcut ca, în timp de doar două săptămâni, toţi pacienţii să îşi revină complet. Aceste rezultate s-au menţinut chiar şi doi ani după experiment.
Tot ce trebuie să facem ca să ne conectăm la această energie benefică 24 din 24 de ore este să purtăm cu noi dispozitivul Vital Protect, creat de AimGroup. Are 25 grame, diametru de 6cm și grosimea de 8mm, este elegant și comod. Cu alte cuvinte, doamnelor, este exact de ce avem nevoie pentru un surplus de vitalitate și odihnă.
Odihna nu este doar fundamentul unui organism sănătos, ci reprezintă chiar secretul frumuseții. Cum arătă tenul nostru după un somn odihnitor? Suntem mai luminoase și arătăm cu siguranță cu mult mai tinere. Ne putem păstra acest tonus pe tot parcursul zilei când suntem sub protecția frecvenței naturale a Pământului. Dintre beneficiile pe care le aduce dispozitivul Vital Protect cele mai importante sunt:
- reduce cu până la 70-80% stresul la care este supus organismul
- aduce odihnă celor obosiți și regenerează resursele de energie la un nivel foarte profund
- purifică și reîmprospătează câmpul vital al utilizatorului
- declanșează procese naturale de vindecare și normalizare a funcțiilor organelor
Stresul și poluarea din orașe reprezintă surse sigure de oboseală, iar asta știm și simțim pe pielea noastră. Nu e de mirare că în ciuda eforturilor pe care le facem ca să ne menținem sănătoase, organismul nu face față pe termen lung și cedează, dând voie infecțiilor și altor dezechilibre să se producă. Iar acest lucru este valabil și pentru bărbați.
La începutul anilor 1960, acest cercetător a condus un experiment la care au participat în mod voluntar studenți de la Institutul Max Planck care aveau o stare de sănătate foarte bună. Mai întâi a construit un buncăr subteran complet izolat și rupt de rezonanța naturală a Pământului. Acolo, participanții au stat câteva săptămâni.
Rezultatele experimentului au fost cutremurătoare. Studenții au început să sufere de diverse afecțiuni fizice și psihice – dureri de cap, tulburări emoționale și stări de stres. Interesant este că atunci când în buncăr a fost introdus un generator de frecvență 7,83 Hz (în secret) tulburările studenților au dispărut complet ori s-au ameliorat foarte mult și starea lor de bine a revenit.
Cercetările lui Wever au scos la iveală o conexiune uimitoare între sănătatea ființei umane și frecvența naturală a Pământului. Ulterior, virusologul francez Luc Montagnier a demonstrat că această rezonanță este însăși condiția vieții.
Material realizat cu sprijinul Ancăi Ciobotaru, marketing manager în cadrul aimgroup.ro