Când și unde ar trebui să aplici loțiune cu protecție solară
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 23.05.2017

Știi deja cât de important este să aplici loțiune cu protecție solară atunci când ești la plajă. Însă știai că nu este singurul loc în care ar trebui să folosești acest produs și cât de des ar trebui să îl reaplici?

Cât de important este să aplici loțiune cu protecție solară?


Ar trebui să aplici loțiune cu protecție solară în fiecare zi, indiferent de locație. Atunci când desfășori activități doar în casă, nu ai nevoie de protecție solară, dar multe persoane nu iau în considerare soarele care ajunge pe pielea lor chiar și în cazul unui drum scurt până la magazin. De aceea, specialiștii recomandată aplicarea zilnică a cremelor și loțiunilor cu protecție solară, astfel încât să fii întotdeauna protejat. Asta înseamnă că, deși îți petreci cea mai mare parte a zilei în casă, expunerea la razele ultraviolete poate fi posibilă chiar și prin razele care pătrund prin geamuri.


Unde ar trebui să aplici loțiune cu protecție solară?


Acest produs ar trebui aplicat pe față, precum și pe alte zone de pe corp. Conform dermatologilor, protecția solară trebuie aplicată pe toată fața, inclusiv pe urechi. Alte locuri sensibile sunt gâtul și mâinile. Dacă nu transpiri mult în timpul zilei, poți aplica această cremă cu protecție solară de dimineață.

Cât de des ar trebui să reaplici loțiunea solară?


În mod ideal, cremele cu protecție solară ar trebui reaplicate la fiecare două ore sau chiar și mai frecvent, dacă înoți sau transpiri. Cel mai bun moment pentru a aplica protecția solară este înainte de a ieși afară, pentru a te asigura că ai acoperit în mod adecvat toate zonele de piele expuse. În ceea ce privește cantitatea, specialiștii recomandă un strat subțire pe față și pe corp.


În general, dermatologii recomandă loțiunile cu protecție solară care conțin minerale. Printre acestea sunt incluse formulele pe bază de zinc și titan, deoarece este vorba de ingrediente naturale. Aceste elemente rămân pe suprafața pielii pentru a proteja pielea. În plus, formulele minerale sunt perfecte pentru persoanele cu piele sensibilă, deoarece nu irită pielea.

Ar trebui să mai știi și ce factor de protecție să alegi când vine vorba de acest produs. Academia Americană de Dermatologie recomandă un SPF de 30, deoarece este clinic dovedit ca fiind suficient pentru a reduce efectele adverse ale soarelui. Atunci când este folosită corect, loțiunea cu protecție solară de 30 este foarte puțin diferită de cea cu un factor de protecție mai mare. Cu toate acestea, nu aplicăm întotdeauna protecția solară cum ar trebui și uităm să și reaplicăm.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro