Avocado face minuni pentru pielea ta, dar şi pentru inimă. Poţi să-l aplici pe piele sau să-l foloseşti în diverse combinaţii ca să beneficiezi de efectele lui protectoare. Vezi de ce e bun pentru piele şi cum poţi să-l consumi!
Avocado face minuni pentru pielea ta, dar şi pentru inimă. Poţi să-l aplici pe piele sau să-l foloseşti în diverse combinaţii ca să beneficiezi de efectele lui protectoare. Vezi de ce e bun pentru piele şi cum poţi să-l consumi!
Avocado este un fruct bogat în vitamina C, E, K, acizi graşi omega 3, proteine, enzime, fibre, magneziu, fier, cupru, vitamine din complexul B şi potasiu. El se poate folosi în stare crudă pentru a face măşti cu efect hidratant şi antirid pentru faţă, dar şi consumat în diverse salate sau mâncăruri pentru proprietăţile lui de a scădea colesterolul şi a reduce inflamaţiile în corp. De asemenea, el conţine o substanţă care previne absorbţia unor grăsimi.
Uleiul de avocado presat la rece stimulează producţia de colagen şi este mult mai bogat în vitamina E decât cel de măsline. Îl poţi folosi cu încredere pentru multe tratamente pentru faţă, corp şi păr. Are proprietăţi hidratante, emoliente, antirid, cicatrizante, antibacteriene. Îl poţi combina cu diverse unturi nerafinate de cacao, shea, cocos sau alte uleiuri de jojoba, migdale dulci ca să-ţi faci singură cremele care sunt foarte concentrate şi la fiecare aplicare ai nevoie de o cantitate mică.
Trucuri: cum să-l alegi, să-l păstrezi şi să-l desfaci
- deoarece vei găsi rareori un avocado copt (adică moale ca untul la apăsare) este de preferat să-l înveleşti în hârtie şi să-l pui într-un loc întunecos până se înmoaie şi devine untos;
- ca să-l desfaci trebuie secţionat pe verticală (pe lung), se rotesc bucăţile în sensuri opuse ca să se dezlipească;
- ca să scoţi sâmburele trebuie să înfigi lama unui cuţit în el, să roteşti puţin şi iese singur fără să faci ravagii cu miezul;
- ca să scoţi miezul foloseşte o lingură sau strânge câte o jumătate în palmă pentru că atunci când e copt este foarte uşor şi rapid să faci acest lucru.
Cum să-l mănânci: 10 idei
1. Salată de avocado cu ceapă. Prepară-l exact cum ai face o salată de vinete, dar fără maioneză. Toacă ceapa, pisează bine avocado şi amestecă-le cu puţin ulei de măsline, sare şi piper. Dacă vrei poţi să foloseşti şi puţină pastă de susan (tahina) ca să fie mai cremos.
2. Guacamole sau pastă de avocado.
3. Supă cremă de avocado. Amestecă în blender avocado bine copt cu apă călduţă, sare, piper, usturoi, ulei de măsline, mărar şi ardei iute. De asemenea, îl poţi folosi în orice altă supă cremă ca înlocuitor pentru smântână. El va face supa cremoasă.
4. Sosuri pentru salate. Amestecă în blender avocado bine copt cu zeamă de lămâie, ulei de măsline, sare, fulgi de drojdie inactivă (opţional), pastă de susan (opţional), piper, muştar, usturoi şi alte condimente care-ţi plac (curry, coriandru, boia iute).
5. Budincă din avocado. Ai fi surprinsă cât de uşor de preparat şi de gustoasă este această budincă. Amestecă în blender un avocado bine copt, o banană, pudră de cacao, miere de albine şi puţin rom.
6. Maioneză din avocado. Amestecă în blender avocado moale cu un pumn de seminţe de floarea soarelui (înmuiate în apă câteva ore), zeamă de lămâie, muştar, 1-2 linguri ulei de măsline, sare, piper, usturoi (opţional).
7. Cremă pentru prăjituri raw, fără foc. Ca să prepari o prăjitură rapidă pentru care nu ai nevoie de cuptor ai nevoie de: nucă/migdale crude, pudră de cacao, fulgi de cocos, puţină sare şi curmale pe care să le pui în robotul de bucătărie pentru a obţine blatul prăjiturii. Ca să faci crema ai nevoie de: avocado, banană, miere de albine, pudră de cacao sau de roşcove (sau fructele preferate) şi ulei de palmier (pentru a menţine crema fermă). Pune amestecul pentru blat într-o caserolă, apasă-l bine, toarnă crema şi pune deasupra zmeură sau alte fructe preferate. Se dă la frigider câteva ore.
8. Îngheţată cu avocado. Amestecul de la budinca de avocado îl poţi pune la congelator pentru a obţine o îngheţată cremoasă.
9. Ciocolată caldă albă sau neagră. Amestecă lapte vegetal (soia, migdale, orez, cocos) cald cu un avocado moale, miere de albine, puţină scorţişoară/nucşoară pentru a obţine o ciocolată albă şi adaugă pudră de cacao dacă ai poftă de ciocolată neagră.
10. Salată şi bruschete. Pune avocado în toate salatele de crudităţi pe care le faci. De asemenea, poţi pune 2-3 felii peste o bruschetă cu somon afumat sau una simplă cu roşii, usturoi şi busuioc.