Uleiurile naturale sunt un adevărat aliat pentru pielea, părul şi unghiile tale. Le hidratează, le hrăneşte, le repară, le întăreşte. Unde mai pui că iarna pielea se deshidratează mai mult, tocmai de aceea în acest anotimp este indicat să înlocuim cremele de zi cu zi cu uleiuri naturale.
Uleiurile naturale sunt un adevărat aliat pentru pielea, părul şi unghiile tale. Le hidratează, le hrănește, le repară, le întăreşte. Unde mai pui că iarna pielea se deshidratează mai mult, tocmai de aceea în acest anotimp este indicat să înlocuim cremele de zi cu zi cu uleiuri naturale.
Luminozitate pentru ten
Uleiul de caise este un ulei uşor, care intră foarte repede în piele. Hidratează în profunzime şi redă luminozitatea tenului. Are proprietăţi regenerante şi antiinflamatorii. Ameliorează roşeaţa şi mâncărimea pielii. Este potrivit pentru tenul tern, lipsit de strălucire şi de vitalitate. Poate fi folosit şi în zona din jurul ochilor. Este un excelent demachiant. De asemenea, uleiul de caise reface filmul hidrolipidic al pielii. Este non-comedogenic.
Îngrijire pentru podoaba capilară
Pentru că părul tău are nevoie de ajutor, poţi să încerci uleiul de argan. Este un ulei natural ideal pentru părul uscat. Se absoarbe foarte repede şi oferă o strălucire imediată. Aplică-l seara, înainte de culcare, pe toată lungimea părului. Acoperă capul cu un batic şi lasă uleiul să acţioneze toată noaptea. Dimineaţă spală-l normal, cu şampon şi balsam. Vei observa că podoaba ta capilară este hidratată şi strălucitoare. De asemenea, poţi adăuga ulei de argan în tratamentele pe care le foloseşti în mod frecvent pentru părul tău. Hrăneşte intens cu vitaminele A, B1, B2, D, E, lecitină şi acizi graşi. Şi uleiul de măsline în combinaţie cu uleiul de ricin şi un gălbenuş de ou pot face minuni pentru părul tău.
Întârzie îmbătrânirea tenului
Uleiul din seminţe de struguri este un ulei bogat în acid linoleic, protejează pielea şi întârzie formarea ridurilor. Are propietăţi regenerante şi este ideal pentru pielea matură şi deteriorată. Redă elasticitatea pielii şi poate fi folosit şi în zona din jurul ochilor. Este un ulei non-gras, care pătrunde foarte uşor în piele.
Hrăneşte pielea scalpului
Se adugă 7-10 ml de ulei de avocado la 100 ml de şampon şi se masează bine pielea scalpului. De asemenea, este foarte bun şi pentru părul fragil. Îţi poţi unge părul cu ulei seara, înainte de culcare. Dimineaţa te speli normal, părul tău va străluci de sănătate.
Uleiul de argan este indicat şi pentru unghiile subţiri, casante şi moi. Ajută la fortifierea acestora şi la protejarea lor. Se amestecă cu suc de lămâie şi se ung unghiile timp de o săptămână, înainte de culcare.