Părul de pe faţă poate crea adevărate neplăceri femeilor preocupate de aspectul lor, de aceea le sărim în ajutor şi le oferim 4 soluţii practice!
Dacă avem păr acolo unde majoritatea femeilor au doar puf sau nu au deloc, atunci cu siguranţă avem o problemă! În acest caz, e nevoie să faci o vizită medicului endocrinolog şi să afli cu ce te confrunţi.
În majoritatea cazurilor, părul de pe faţă în exces are cauze medicale, iar acestea trebuie descoperite pentru a primi un tratament eficient care te poate ajuta să ai rezultate pe termen lung. Denumirea medicală sub care este cunoscută creşterea exagerată şi inestetică a firelor de păr este hirsutismul.
Cauzele medicale ale hirsutismului:
- hormoni în exces (poate fi cauzat de unele anticoncepţionale, steroizi)
- ovarele polichistice
- afecţiuni ale glandei suprarenale
- probleme cu greutatea
Soluţii pentru a scăpa de părul de pe faţă:
1. Rasul cu lama
Chiar dacă este puţin ciudat să avem aceeaşi activitate ca cea a partenerului de viaţă, rasul cu lama poate fi foarte util şi în cazul nostru. Este o soluţie practică, însă e nevoie de repetarea acestui procedeu zilnic sau o dată la două zile.
2. Medicamentele
Există medicamente care încetinesc creşterea firelor de păr, însă acestea trebuie să fie prescrise de medic după ce acesta te supune mai multor investigaţii. Efectele nu se vor vedea imediat, poate dura chiar luni de zile până vei vedea primele rezultate, de aceea ai nevoie de răbdare!
3. Epilarea cu laser sau electroliza
Ambele sunt intervenţii destul de scumpe, însă rezultatele sunt spectaculoase. În cazul epilării cu laser rezultatele sunt de lungă durată, pe când la electroliză părul nu va mai creşte niciodată.
4. Decolorarea firelor de păr
Se poate face atât acasă, cât şi la saloanele de cosmetică şi este o procedură care nu înlătură părul, ci doar îl maschează. Se foloseşte un decolorant, se aplică pe faţa curată, se lasă să acţioneze şi se clăteşte. Procedeul este acelaşi ca în cazul vopsitului podoabei capilare, însă tenul este mult mai sensibil şi e nevoie de produse speciale şi de o grijă aparte.