18 trucuri pentru ca fundul tău să atragă privirile
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 19.09.2012

Nu multe dintre noi ne naştem cu o siluetă perfectă, dar nu trebuie să disperăm. Pentru fiecare defect al nostru există trucuri care ne pot face să arătăm exact cum vrem. Chiar dacă ai fundul prea mare sau prea mic, există haine care ascund sau pun în evidenţă această parte a corpului. Important e să ştii să le alegi.

Nu multe dintre noi ne naştem cu o siluetă perfectă, dar nu trebuie să disperăm. Pentru fiecare defect al nostru există trucuri care ne pot face să arătăm exact cum vrem. Chiar dacă ai fundul prea mare sau prea mic, există haine care ascund sau pun în evidenţă această parte a corpului. Important e să ştii să le alegi.

Dacă eşti slabă, sigur tânjeşti după un corp voluptos cu sâni mari şi fund bombat. Dacă eşti plinuţă, faci tot posibilul să slăbeşti sau să-ţi ascunzi kilogramele în plus cu haine care te avantajează. Pe lângă sport şi o alimentaţie corectă, trebuie să mai respecţi şi reguli vestimentare care te fac să te simţi bine în pielea ta şi să uiţi de defectele tale.



Vă oferim câteva trucuri pentru un fund atrăgător:

Dacă ai fundul prea mare:


1. Poartă o fustă puţin evazată, cea în formă de A, la care să adăugi o centură lată în talie;

2. Sacoul sau topul care este puţin mai lung şi trece de fund dă senzaţia de micşorare a posteriorului. Aceste haine care se termină la bazin împart corpul în două părţi egale şi reduc aspectul unui fund mare.

3. Boyfriend jeans este un articol vestimentar purtat de foarte multe vedete cu un posterior generos. Acest tip de blugi este gândit astfel încât partea din faţă şi turul pantalonilor să nu vină excesiv de largi. Ei pot fi purtaţi nu numai cu pantofi sport, ci şi cu tocuri pentru un look sexi.  


4. Decolteul în V atrage atenţia asupra zonei superioare a corpului;

5. Rochiile voluminoase în partea de sus, cu aplicaţii şi volane sunt o bună alegere. Culorile vii şi sclipitoare atrag atenţia asupra lor ţinând departe privirile de zonele cu probleme;

6. Rochiile din materiale fluide precum voalul, dantela şi satinul sunt o alegere ideală pentru a-ţi ascunde kilogramele nedorite;

7. Poartă pantaloni care sunt evazaţi în partea de jos pentru că ţin ochiul departe de zonele cu probleme;


8. De asemenea, poţi să porţi blugi clasici, cu croi drept, dar să nu fie excesiv de strâmţi pe fund;

9. Poartă culori mai puternice în partea de jos. Culorile închise minimizează aspectul unui fund mare şi dau un aspect de subţiere;

10. Evidenţiază umerii pentru a-ţi echilibra constituţia corpului. Acest lucru se poate obţine prin purtarea decolteurilor care extind vizual umerii, cum ar fi decolteuri pătrate şi barca;
 
11. Talia cât mai joasă a oricărui tip de pantaloni micşorează vizual dimensiunea fundului.

 
De evitat:

Fusta cloş cu pliuri este cel mai mare duşman al persoanelor cu posteriorul mare;
Rochiile cu volane sau buzunare ample;
Pantalonii conici atrag atenţia asupra dimensiunii fundului;
Pantalonii cu talie înaltă.

Dacă ai fundul prea mic:

1. Jeanşii ideali pentru persoanele cu fundul plat sau mic sunt cei cu croiala slim;

2. Buzunarele aplicate la spate pe orice tip de pantalon adaugă volum acestei părţi a corpului;

3. Talia joasă este soluţia salvatoare pentru fetele care doresc ca fundul lor să pară mai bombat;

4. Alege blugii slim cu cusături laterale evidenţiate sau blugii coloraţi;

5. Tot ca pont pentru jeanşi este alegerea modelelor cu fundul decolorat, deoarece culorile deschise măresc optic;

6. Jeanşii cu fir elastic ridică şi strâng posteriorul făcându-l foarte sexi;

7. Rochiile cloş sau cu drapaje, la fel ca şi croielile cu pliuri, transformă fundul tău plat într-unul foarte senzual.

Pont! Dacă vrei ca fundul tău să pară mai mare şi mai bombat, evită culorile închise.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro