14
Machiajul pentru nunta
Delicata, rafinata, seducatoare. Astfel ne imaginam mireasa perfecta. Nu este de mirare ca acordam atat de multa importanta rochiei de mireasa, coafurii sau machiajului.
Delicata, rafinata, seducatoare. Astfel ne imaginam mireasa perfecta. Nu este de mirare ca acordam atat de multa importanta rochiei de mireasa, coafurii sau machiajului. Desi machiajul va trebui sa fie unul special pentru aceasta zi, o regula de aur, nescrisa, ne cere sa pastram un machiaj cat mai natural.Un ten perfect!
Chiar si pentru machiaj, pregatirea incepe cu mult timp inaintea nuntii, cu cateva zile sau chiar saptamani. Imagineaza-ti tenul tau ca pe o panza pentru pictura. Cu cat aceasta este intr-o stare mai buna, cu atat pictura va avea mai multe sanse de a arata bine. Pregateste-ti tenul pentru ziua nuntii apeland la ajutorul profesionistilor din saloanele de infrumusetare. Exfolierea, curatarea profunda, mastile hidratante sau reparatoare efectuate de catre un profesionist te vor ajuta sa fii in cea mai buna forma in ziua cea mare.
Daca nu esti adepta vizitelor la saloanele de infrumusetare, poti apela la metodele naturiste de ingrijire si la mastile facute in casa. Orice varianta ai alege, nu uita ca exfolierea si hidratarea pielii sunt doi pasi peste care nu poti sari inaintea machiajului pentru nunta!
Machiajul care te reprezinta
"Ar trebui sa accentuezi ceea ce iti place cel mai mult la tine. In ziua nuntii, vrei sa te simti foarte bine in pielea ta. Daca iti plac ochii tai, accentueaza-i cu liner si mascara. Daca iti iubesti buzele, scoate-le in evidenta cu ajutorul unui gloss sau al unui ruj intr-o nuanta mai puternica decat cele pe care le folosesti de obicei. Trebuie sa faci exact ce simti ca te face frumoasa. Ultimul lucru pe care il vrei in ziua nuntii este sa nu te simti bine in pielea ta", declara pentru
O pudra bronzanta face minuni pentru aspectul tau general. Pielea foarte alba are un efect de imbatranire, de aceea ai nevoie de un strop de culoare. Important este sa alegi o pudra care sa iti ofere un rezultat cat mai natural cu putinta. Nu te limita numai la ten, aplica pudra bronzanta pe gat si pe decolteu, astfel incat sa nu exista o diferenta neplacuta de culoare.
Cea mai frumoasa, chiar si in fotografii
Pentru ca fotografiile reprezinta o parte importanta a unei nunti, fiind cele care pastreaza momentele mult dupa ce evenimentul s-a consumat, este necesar sa alegi un machiaj fotogenic.
"Pentru ca tonurile de roz sunt estompate de flash-ul aparatului de fotografiat, alege un fond de ten cu nuante de baza galbene. Foloseste corectorul pentru a ascunde cearcanele si pudra pentru a fixa machiajul si a evita aspectul de piele lucioasa care apare adesea in poze. Alege o nuanta mai puternica pentru rujul de buze decat folosesti in mod obisnuit. Culorile pale, neutre, au un aspect sters in poze", adauga Bobbi Brown.
Machiaj cu viata lunga
De asemenea, ar trebuie sa te preocupe "durata de viata" a machiajului tau. Vei avea nevoie de produse rezistente la transfer si de mici trucuri care sa asigure un machiaj de durata.
"Pentru ochi, foloseste un fard de pleoape special conceput pentru a rezista cat mai mult. Pudra contribuie la fixarea machiajului, deci ar trebui sa fie inclusa in machiajul pentru nunta. Inainte de a aplica rujul, contureaza buzele cu un creion de aceeasi culoare si aplica apoi acelasi creion si pe suprafata buzelor".
In cazul in care alegi sa te machiezi intr-un salon de infrumusetare, asigura-te ca ii explici specialistului exact ce vrei. Nu uita ca tu stii cel mai bine ce te face sa te simti frumoasa, deosebita. Daca nu spui clar ce iti doresti, este posibil sa obtii un machiaj reusit, dar care nu te reprezinta absolut deloc.
Sursa foto:brides.com
Un articol de Georgiana Dorobantu