Coafatul
Frumuseţe · Feature / De Oana Grecea, 28.06.2002

Odata iesita de la tratamentul cosmetic, am intrat pe mana Nicoletei Oprea, de la Gett's Hair Studio, care s-a hotarat, de comun acord cu mine, sa ma vopseasca si apoi sa ma tunda putin. Alesul nuantei a necesitat, ca la orice femeie pretentioasa, ceva timp. Pana la urma tot Nicoleta a avut ultimul cuvant de spus: m-a convins sa accept o nuanta mai deschisa decat cea pe care o foloseam de obicei. Eram reticenta, crezand ca nu o sa prinda vopseaua, doar eram Stan Patitul. Cu una din nuantele de roscat ale gamei L'Oreal si cu una de blond, Nicoleta a facut minuni din aceasta combinatie, vopsindu-ma roscat, cu reflexe aurii, ce dau volum parului (dorinta mea de ani de zile, care, in ciuda tuturor spumelor sau fixativelor incercate, facandu-mi sperante desarte, de abia acum a devenit realitate). Acest lucru a fost posibil datorita unei tehnici noi de vopsit, cunoscuta de Nicoleta, care a masat suvitele vopsite, pe fiecare in parte, pe toata perioada cat vopseaua isi facea efectul.


Dupa ce m-a vopsit, mi-a uscat parul intorcand suvita cu suvita. Si, spre deosebire de alte locuri unde m-am mai coafat, tunsul a fost decis la sfarsit, dupa ce a considerat ca parul nu pica atat de bine pe cat ar trebui. Asa ca, am asistat si la o sedinta de filare a parului pe alocuri, care sa-i confere volum. Esential este sa va pastrati macar cararea cu care este obisnuit parul, pentru ca o alta forma v-ar sta doar pe moment, iar cand va duceti acasa ea nu va mai fi la fel. De asemenea, culoarea vopselei trebuie sa se potriveasca cu aceea a ochilor, in cazul meu, verzi. Nuanta aleasa mi-a deschis fata, punandu-mi in evidenta si ochii. Un coafat, tuns si vopsit, dureaza cam o ora si jumatate. Aceste operatiuni costa ceva mai mult, cam intre 350.000 - 1.000.000 lei.


> Tratament cosmetic
> Machiaj
> Imbracaminte
> Articol

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro