Adevarat sau fals?
Nu intotdeauna iti poti permite sa ai o manichiura ireprosabila. Un mic incident nefericit, o lovitura neinspirata si vei fi nevoita sa renunti la lungimea unghiilor tale. Sunt situatii in care vrei sa arati impecabil? O varianta la manichiura naturala este cea falsa.
Perfect Nails, unul din saloanele specializate in acest gen de manichiura are cateva recomandari pentru cine doreste sa fie seducatoare pana in varful degetelor.
Construirea unghiilor cu portelan:
Cea mai spectaculoasa dintre cele trei metode folosite este construirea unghiilor cu portelan.
Aplicarea incepe cu punerea unui suport special peste unghia naturala. Dupa acest pas, se adauga portelanul (care se face dintr-un lichid si un praf special concepute) si se contruieste o unghie in continuarea celei naturale, la lungimea dorita de clienta.
Acest gen de manichiura poate tine pana la doua - trei luni de zile si necesita ingrijire la un interval de doua saptamani. Intretinerea consta in pilirea stratului superior si adaugarea altuia. Efectul acestei manichiuri este de aspect natural cu avantajul ca unghiile astfel concepute sunt foarte rezistente.
Capsule cu protectie - matase, portelan, gel:
Aceasta este cea mai preferata tehnica de aplicare a unor unghii false de catre cliente. Aplicarea consta in lipirea unei capsule (unghii) de plastic de la jumatatea unghiei naturale. Se pileste foarte bine pentru a nu se vedea diferenta dupa care se aplica stratul de portelan, matase sau gel, dupa preferinta. Termenul de "valabilitate" al acestei proceduri este de trei luni, cu o intretinere la 10 - 14 zile.
Capsule de plastic:
Metoda consta in lipirea unei unghii (capsule de plastic) fara a se mai adauga ceva. Se pileste si are un aspect natural, pentru ca se confunda cu unghia naturala. Rezista doar doua saptamani.
Pentru cele care doresc, unghiile ce se aplica prin aceste metode pot fi pictate, cu diverse modele si culori. Este bine de stiut ca unghiile false dupa doua trei luni se topesc (nu se smulg) intr-o solutie speciala, care nu ataca unghia naturala.
Desi la prima vedere aplicarea unei unghii false poate parea incomoda, in cele cateva minute cat am stat in salonul respectiv, clientele prezente aici nu mai pridideau cu laudele, ceea ce ne-a convins si pe noi ca poate fi o alternativa la fel de comoda precum varianta "naturala" dar de un mai mare impact.