5 trucuri de înfrumuseţare pentru femeile care poartă ochelari
A fost o vreme când ochelarii îndeplineau doar funcţia de bază, aceea de a corecta vederea, însă cu timpul, designul ochelarilor a fost mult îmbunătăţit şi adus în pas cu moda.
A fost o vreme când ochelarii îndeplineau doar funcţia de bază, aceea de a corecta vederea, însă cu timpul, designul ochelarilor a fost mult îmbunătăţit şi adus în pas cu moda, astfel încât, în prezent, aproape toată lumea îşi doreşte să poarte astfel de accesorii, chiar dacă din punct de vedere al sănătăţii nu au nevoie de ele. Dacă şi tu porţi ochelari, mândreşte-te cu ei şi simte-te frumoasă în fiecare zi! Iată câteva trucuri de înfrumuseţare care te vor ajuta.1. Alege-ţi ochelari cu rame apropiate de nuanţa părului
Dacă vrei ca ochelarii să fie un accesoriu discret şi să nu atragă prea mult atenţia celor din jur, încearcă să alegi rame care au o nuanţă destul de apropiată de cea a părului. De exemplu, dacă eşti blondă, alege rame de culoare deschisă, un maro sau un bej miere.
2. Părul strâns evidenţiază mai mult ochelarii
Coafura joacă un rol important atunci când porţi ochelari, aşa că trebuie să fii atentă la modul în care îţi aranjezi părul, dacă vrei să-ţi pui în valoare privirea. Prinde-ţi părul într-un ponytail sau într-un coc chic şi vei vedea cum chipul tău va deveni mai luminos şi va arata mai bine cu ochelari.
Sigur că nu trebuie să te simţi obligată să-ţi prinzi părul doar pentru a-ţi înfrumuseţa lookul. Bretonul asimetric, buclele, părul drept, toate aceste variante vor arăta senzaţional cu ochelari, pentru a-ţi conferi un look desăvârşit.
3. Alege un machiaj mai pronunţat al ochilor
Odată ce începi să porţi ochelari, machiajul trebuie adaptat astfel încât să se vadă de rame. Dacă ramele ascund pleoapele superioare, încearcă să-ţi accentuezi pleoapele inferioare cu un creion colorat sau cu un fard.
Dacă ramele sunt suficient de mari încât să-ţi lase la vedere pleoapele superioare, atunci alege un machiaj delicat, dar în acelaşi timp vizibil, cu un fard mov lavandă, verde oliv sau bordo. Nu uita de creionul contur şi de mascara! Ochii tăi vor fi seducători chiar şi din spatele lentilelor.
Un alt truc de înfrumuseţare de care ar trebui să ţii cont este următorul: dacă ramele sunt înguste şi mici, machiajul ar trebui să fie subtil, fără un contur gros şi exces de mascara. Dacă ramele sunt late şi mari, şi machiajul poate fi mai accentuat, cu un contur mai gros şi gene bine date cu mascara.
4. Accentuează-ţi buzele
Ochelarii tăi au rame într-o culoare neon sau au rame negre groase? Atunci poţi crea un echilibru cromatic la nivelul feţei, alegând să-ţi colorezi buzele cu un ruj mat, într-o nuanţă puternică. Dacă optezi pentru această variantă, păstrează machiajul ochilor în tonuri neutre, naturale.
Dacă nu îţi surâde acest truc de înfrumuseţare, atunci alege să-ţi colorezi buzele cu un ruj pastelat, într-o nuanţă dulce de roz. Astfel, toată atenţia va fi atrasă de ochelari.
5. Conturează-ţi sprâncenele
Uneori, sprâncenele tale pot fi ascunse de ramele ochelarilor, ceea ce nu te ajută să fii mai frumoasă. Ştii doar că sprâncenele joacă un rol esenţial în fizionomia ta. Aşadar, ai grijă să le conturezi cu grijă de fiecare dată, astfel încât forma lor să fie observată chiar şi atunci când porţi ochelari.
Autor: Laura Galan