13
Tot ce trebuie să știi despre fillerele cu acid hialuronic
Nu putem face nimic pentru a stopa efectele trecerii timpului asupra chipului. Ridurile, liniile fine, lăsarea pielii și pierderea volumului la nivelul feței sunt rezultatele normale și naturale ale îmbătrânirii.
Deși ne este foarte dificil să le acceptăm inițial, ajungem la un moment dat să ne obișnuim cu ele și chiar să ne resemnăm.
Dar într-o perioadă în care știința, tehnologia, medicina și estetica au ajuns la un nivel atât de înalt și există soluții eficiente pentru a combate semnele îmbătrânirii și pentru a ne înfrumuseța prin metode ce oferă rezultate naturale, de ce să ne resemnăm?
Pielea are deja propriile sale „arme” care o protejează de efectele trecerii timpului, care îi oferă suplețe, volum, hidratare și elasticitate. Una dintre ele este acidul hialuronic, un poilizaharid care se găsește în mod natural în organism. Cea mai mare cantitate de acid hialuronic se află în piele, dar pe măsură ce îmbătrânim, nivelul acestuia scade, odată cu scăderea colagenului și elastinei. Pielea devine mai subțire și este predispusă la apariția ridurilor.
Dacă există soluții cu un grad de siguranţă și cu eficiență dovedită, de ce ne este teamă să le folosim? Adevărul este că sunt o mulțime de idei preconcepute, mituri și informații greșite despre fillerele cu acid hialuronic. Printre ele se numără teama de rezultate cu aspect nenatural, teama de durere, de reactii nedorite si, mai ales, teama de a fi judecate de ceilalți. Dar adevărul este cu totul altul, iar fillerele cu acid hialuronic îți pot oferi rezultate naturale, o piele frumoasă, un chip armonios și estomparea semnelor de îmbătrânire.
Frumusețea înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi, dar sunt trei elemente universal valabile în definirea frumuseții unui chip - simetrie, echilibru și armonie. Poți folosi tehnicile moderne de înfrumusețare, așa cum sunt fillerele cu acid hialuronic, pentru a-ți accentua frumusețea, păstrând în același timp naturalețea. Indiferent dacă zâmbești, râzi sau ești încruntată, gama de produse JUVÉDERM® oferă o abordare holistică a întregii fețe, păstrând naturalețea mișcarilor și expresivității.
Ce rezultate poți obține cu fillerele faciale JUVÉDERM®
Gama variată de fillere cu acid hialuronic JUVÉDERM® oferă soluții personalizate pentru diferite probleme pe care vrei să le combați, de la estomparea ridurilor, până la adăugarea de volum în zona pomeţilor sau definirea buzelor. În functie de rezultatul dorit şi de recomandarea medicului, produsele din gama JUVÉDERM® contribuie la:
- ridicarea și conturarea pomeților;
- definirea liniei mandibulare;
- conturarea bărbiei;
- ridicarea sprâncenelor și umplerea depresiunii din zona tâmplelor;
- revitalizarea regiunii din zona ochilor;
- adăugarea de volum și definirea formei buzelor;
- estomparea ridurilor de expresie;
- îmbunătățirea calității pielii la nivelul feței, mâinilor, gâtului și a decolteului.
Fillerele faciale JUVÉDERM® sunt cunoscute pentru capacitatea superioară de a se integra în țesutul facial pentru obținerea unui aspect şi o senzaţie naturală care durează până la 24 luni, în funcție de produsul ales şi zona tratată. (2-6,¶ **)
Fillerele faciale JUVÉDERM® sunt cunoscute pentru capacitatea superioară de a se integra în țesutul facial pentru obținerea unui aspect şi o senzaţie naturală care durează până la 24 luni, în funcție de produsul ales şi zona tratată. (2-6,¶ **)
Care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi
Dacă ai decis să apelezi la un tratament cu fillere pe bază de acid hialuronic, trebuie în primul rând să te adresezi unui specialist. Este important de reținut că procedurile de injectare cu fillere se realizează numai de către un profesionist din domeniul sănătăţii, care poate fi medic dermatolog sau chirurg plastician. Discuția cu medicul trebuie să fie una deschisă, astfel că nu ar trebui să te temi să pui toate întrebările pe care le ai. Un expert bun îți va oferi răspunsurile de care ai nevoie și te va ajuta să iei cea mai bună decizie pentru tine.
Explică-i medicului estetician ce zonă a feței vrei să tratezi și ce rezultate îți dorești. Acesta va evalua aspectul tău facial pentru a realiza un plan de tratament personalizat.
Medicul îți poate face câteva fotografii pe care le va folosi pentru a evidenția structura ta facială unică și modul în care un filler dermic poate fi utilizat în cazul tău. De asemenea, fotografiile înainte și după ale altor persoane sunt extrem de utile pentru a-ți forma o idee despre rezultatele tratamentului. Dacă medicul nu îți pune la dispoziție astfel de imagini, le poți cere tu. Dacă ai decis să efectuezi procedura, medicul estetician va crea apoi un tratament special conceput pentru tine, care se poate desfășura de-a lungul mai multor vizite.
Ce tip de fillere faciale să alegi?
Rezultatele pe care le obții în urma procedurilor de injectare cu acid hialuronic și durata acestora depind foarte mult de produsele utilizate de specialist. Întreabă medicul ce produs vei utiliza, cât timp va dura rezultatul tratamentului, care sunt efectele secundare, de cât timp este pe piață produsul și ce dovezi clinice are acesta.
Alege întotdeauna produse de cea mai bună calitate, cu eficiență dovedită clinic. JUVÉDERM® este liderul mondial al fillerelor faciale pe bază de acid hialuronic*. Fillerele faciale JUVÉDERM® sunt cunoscute pentru capacitatea superioară de a se integra în țesutul facial pentru obținerea unor rezultate cu aspect natural care durează ¶ **. Efectele tratamentului se pot menține până la 24 de luni, în funcție de tratamentul ales (2-6). Fillerele faciale sunt temporare, astfel încat acidul hialuronic va fi absorbit în mod natural in tegument, iar efectele vor dispărea treptat.
Pe site-ul juvederm.ro precum şi pe paginile Facebook și Instagram @Juvederm.Romania vei regăsi mai multe informații utile
Cât de mult dor injecțiile cu acid hialuronic și cum se desfășoară o ședință de tratament?
Fillerele dermice JUVÉDERM® conțin anestezicul lidocaină, care ajută la reducerea disconfortului pe care l-ai putea avea în timpul administrării tratamentului(7). O programare ce include injectarea durează între 30 de minute și o oră. Rezultatele se vor vedea imediat și îți vei putea relua activitățile obișnuite în aceeași zi, în funcție de tratamentul primit.
Fiecare procedură de injectare este scurtă, durează câteva secunde, iar cantitatea de JUVÉDERM® folosită depinde de obiectivul principal al tratamentului. Tehnica de tratament variază în funcție de ceea ce îți dorești să obții. De exemplu, medicul poate administra tratamentul într-o regiune facială care nu este neapărat de interes pentru tine, întrucât efectul pe care îl va crea va contribui la obținerea rezultatelor dorite. Este posibil ca medicul să îți propună stabilirea unei vizite de control peste câteva săptămâni, pentru a verifica și a se asigura că ești mulțumită de rezultate.
Referinţe:
*Bazat pe un studiu de piață cu peste 1000 de participanţi, profesioniști din domeniul esteticii faciale, provenind din cele mai dezvoltate 13 ţari din lume.
Într-un studiu in vivo, un filler pe bază de acid hialuronic care se integrează în țesut poate oferi un aspect și o senzație naturală.(2)
**Integrarea tisulară a fost demonstrată de Juvéderm® ULTRA 2, Juvéderm® ULTRA 3, Juvéderm® VOLBELLA cu lidocaină, Juvéderm® VOLIFT cu lidocaină, Juvéderm® VOLUMA cu lidocaină și Juvéderm® VOLUX la 4 săptămâni în studii in vivo pentru ţesut de origine animală(6)
1. Allergan. Unpublished Data. INT-JUV-2150030. Fillers – Global numbers of syringes by December 2020. March 2021
2. Hee CK et al. Dermatol Surg. 2015;41(Suppl 1):S373–81.
3. Eccleston D and Murphy DK. Clin Cosmet Investig Dermatol. 2012;5: 167–72.
4. Baumann LS et al. Dermatol Surg. 2007;33(Suppl 2):S128–35.
5. Callan P, et al. Clin Cosmet Investig Dermatol. 2013;6:81–89.
6. Allergan. Unpublished Data. INT-JUV-1950095. JUVÉDERM® tissue integration images. Sep 2019.
7. Greene RM. Facial Plast Surg. 2019;35:134–39.
Modele tratate cu JUVÉDERM®. Imaginile sunt prezentate doar cu scop ilustrativ. Rezultatele reale pot varia în funcţie de produs şi cantităţile injectate.
© 2021 Allergan Aesthetics, an AbbVie Company. Toate drepturile sunt rezervate. Toate mărcile comerciale sunt proprietatea deţinătorilor respectivi.
Juvéderm® este o gamă de dispozitive medicale cu marcaj CE (0344), cu specificaţii şi caracteristici diferite. Este necesară întotdeauna consultarea unui medic specialist care să vă recomande produsul cel mai adecvat din gama Juvéderm® pentru nevoile dumneavoastră.
Profesioniştii în domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice incident referitor la un dispozitiv medical prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro precum şi către Allergan S.R.L. folosind următoarele date de contact: ProductSurveillance_EAME@Allergan.com, Safety.Romania@Allergan.com, Info.Romania@Allergan.com, Medinfo.Romania@Allergan.com, Tel: (+4) 021 301 53 02
RO-JUV-210073
Data pregătirii: Noiembrie 2021