Studiu: O jumătate de pahar de vin pe zi crește riscul de obezitate
Îți place să te relaxezi seara cu un pahar de vin în mână, după o zi obositoare? Obiceiul de a consuma o băutură alcoolică seară de seară este destul de răspândit și sunt șanse mari ca izolarea și distanțarea socială să îl facă și mai popular.
Dar un nou studiu a arătat că și o cantitate mică de alcool pe zi poate contribui la acumularea kilogramelor în plus și la instalarea obezității.
Cercetătotii de la Centrul Național Medical din Seul, Coreea de Sud, au analizat datele a aproape 27 de milioane de adulți, mai mult de jumătate din populația țării.
În rândul femeilor, cele care consumă o jumătate dintr-o porție standard de băutură alcoolică - care înseamnă aproximativ o jumătate de pahar de vin sau de bere - au avut un risc de obezitate cu 9% mai mare decât cele care nu consumă alcool. Iar bărbații care consumă chiar și 7 grame de alcool pur întreaga zi au un risc cu 10% mai mare de a deveni obezi.
Contează și tipul de băuturi alcoolice consumate, iar numeroase persoane uită faptul că alcoolul are o densitate calorică ridicată. De exemplu, un pahar de 250ml de vin roșu, cu un procent de 13% alcool, are în jur de 228 de calorii, adică mai mult decât o gogoașă.
Oamenii de știință din Seul au analizat datele și obiceiul de a consuma alcool a peste 14 milioane de bărbați și 12 milioane de femei. Datele au fost colectate în perioada 2015-2016 prin Sistemul Național al Asigurărilor de Sănătate din Coreea.
Rezultatele, care au fost prezentate în cadrul Congresului Internațional asupra Obezității, au arătat că și un consum moderat de alcool duce la creștere în greutate și are ca efect creșterea riscului de a dezvolta obezitate.
Bărbații care consumă o băutură alcoolică pe zi sunt cu 10% mai predispuși să sufere de sindrom metabolic. Acest termen se referă la combinația de diabet, tensiune arterială crescută și obezitate. De asemenea, crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.
În cazul femeilor, cercetătorii au aflat că o jumătate de băutură alcoolică pe zi a fost asociată cu o creștere de 9% a riscului de obezitate, comparativ cu femeile care nu consumă alcool.
Mai mult de două băuturi alcoolice pe zi crește riscul de obezitate cu 22% și riscul de sindrom metabolic cu 18%.
„Rezultatele noastre sugerează că riscul de obezitate și sindrom metabolic crește proporțional cu consumul de alcool atunci când femeile sau bărbații din studiu beau mai mult de jumătate din cantitatea standard de alcool pe zi”, a declarat Dr. Shin, coordonatorul studiului, citat de redonline.co.uk
Obiceiul de a consuma alcool seara este strâns legat de nevoia de relaxare. Dacă este valabil și în cazul tău, atunci poți încerca alte metode de a te relaxa, precum un film bun, o baie cu uleiuri esențiale sau o plimbare în aer liber. Poți înlocui băuturile alcoolice cu băuturi cu un nivel redus de calorii. De exemplu, îți poți face limonadă îndulcită cu extract de stevia, ceai de mentă cu gheață sau ceai verde neîndulcit.