Ştiai că o sprânceană este mai deschisă decât cealaltă? Ştiai că sprâncenele nu trebuie să fie niciodată perfect identice? Descoperă o tehnică revoluţionară de design de sprâncene, numită BrowSym, care te ajută să le conturezi natural!
Ştiai că o sprânceană este mai deschisă decât cealaltă? Ştiai că sprâncenele nu trebuie să fie niciodată perfect identice? Descoperă o tehnică revoluţionară de design de sprâncene, numită BrowSym, care te ajută să le conturezi natural!
BrowSym este o nouă tehnică de pensare a sprâncenelor care are la bază conceptul de echilibrare şi armonizare, nu doar exterioară ci şi la nivel interior. În cadrul unui ritual care durează între 90 şi 120 de minute, sprâncenele tale vor fi conturate ţinându-se cont de forma feţei şi simetria facială.
"BrowSym se concentrează pe cum arată sprâncenele în ansamblu, nu atunci când le privim de la câţiva centimetri distanţă. Aşa este şi modul în care ne văd ceilalţi. E important nu doar ca o sprânceană să fie frumoasă, ci ambele să se armonizeze una cu cealaltă, cu restul trăsăturilor şi cu personalitatea. BrowSym lasă fire mici care altfel ar fi fost îndepărtate, smulge şi scurtează fire groase de care nu te-ai atins poate niciodată. Totul ca la final să se construiască o formă armonioasă şi care încadrează ideal trăsăturile. În acest mod sprâncenele pot beneficia de designul potrivit fără să pară prea subţiri"
Cum se desfăşoară o şedinţă BrowSym
Ca să ştii ce presupune designul sprâncenelor BrowSym, trebuie să cunoşti paşii esenţiali ai tehnicii, pe care ni-i dezvăluie Irina Gârdea:
1. Consultaţia iniţială cu explicaţiile privitoare la tehnica şi la modul în care sprâncenele îţi influenţează expresia feţei.
2. După consultaţie se trece la designul de sprâncene
Acum începe relaxarea pentru tine. "Putem folosi zahărul pentru îndepărtarea firelor fine, apoi eu voi sculpta forma care ţi se potriveşte şi care te face să îţi simţi expresia mult mai luminoasă şi echilibrată
3. Nuanţarea personalizată pentru sprâncene şi gene
"Recomand acest pas pentru că dacă se vopsesc sprâncenele se completează frumos şi zonele mai rare, sprâncenele sunt mai simetrice şi mai ales te va ajuta să te obişnuieşti cu noua formă. Pentru că vopseaua mai rămâne pe piele căteva zile, poţi învăţa mult mai uşor pe unde să aplici un creion sau fard de sprâncene. Nuanţarea schimbă şi forma, nu doar culoarea. Genele accentuate ajută la conturarea privirii"
Avantajele acestei noi metode de pensat
1. Sprâncenele tale vor arăta natural.
2. Sprâncenele tale nu vor fi niciodată prea subţiri.
3. Sprâncenele tale nu vor fi niciodată identice pentru că nu ar arăta naturale.
4. Sprâncenele tale nu vor fi prea evidente, deoarece acest lucru masculinizează trăsăturile feţei. Nuanţa sprâncenelor şi a genelor va fi uniformă.
5. Nu este nevoie ca sprâncenele să fie lăsate să crească excesiv dacă vrei să le schimbi forma.
De reţinut! Foarte important este să nu se ajungă la o simetrie de 100%, adică sprâncenele nu trebuie să fie niciodată perfect identice, avertizează Irina Gârdea. "În acest caz ar părea false, nenaturale. Partea bună este că această simetrie e imposibil de atins cu mâna umană. Iar modul în care procesăm informaţia vizuală ne permite să completăm eventualele goluri şi să percepem nişte sprâncene ca fiind perfecte, chiar dacă acestea nu sunt în realitate", explică specialisul.
Cât costă să-ţi conturezi sprâncenele după tehnica BrowSym
Dacă apelezi pentru prima dată la această tehnică, vei plăti 220 lei pentru consultaţia iniţială şi design-ul sprâncenelor (BrowSym simplu), dar vei beneficia gratuit de vopsirea genelor şi a sprâncenelor care în mod normal costă câte 55 lei fiecare procedură.
La a doua vizită, dacă vei alege doar un BrowSym Simplu (fără vopsit), preţul va fi de 110 lei pentru design plus 55 lei pentru consultaţia ulterioară.