51
Manichiuri nail art pentru unghii lungi. 50 de idei
Frumuseţe · Cosmetica / 13.03.2020

Unghiile lungi sunt ideale pentru a realiza modele nail art. Sunt precum adevărate pânze pe care poți picta orice, iar acest lucru îți permite să optezi pentru modele elaborate și interesante.

Variantele de nail art pentru unghii lungi sunt nelimitate. Primăvara aceasta se poartă modelele florale, fie că optezi pentru cele realizate în detaliu, care arată precum picturi în miniatură, sau pentru cele stlizate, simple.

Un alt trend major este cel al unghiilor în stil ombre sau gradient. Sunt folosite în acest caz două nuanțe de ojă, în culori diferite, care se întrepătrund treptat astfel încât să se obțină un efect de gradient. Poți folosi această tehnică pentru a obține o manichiură diferită pentru fiecare unghie, având câte o nuanță diferită a aceleiași culori pentru toate unghiile.

De asemenea, cristalele aplicate pe unghiile lungi te ajută să creezi o manichiură elegantă, deosebită, care se potrivește în special pentru evenimente speciale și petreceri. Poți aplica cristale de mici dimensiuni pe fiecare unghie sau poți alege un cristal masiv care să decoreze o singură unghie de la fiecare mână. Se aplică de obicei pe unghia degetului inelar.
 

Citește și: Ce manichiuri se poartă în 2020. 7 tendințe majore


Nuanțele pastelate sunt de nelipsit pentru manichiurile de primăvară. Poți alege tonuri deschise de bleu, roz, oranj, verde sau galben astfel încât să obții o manichiură pastelată ideală pentru acest sezon. 

Manichiura french reinventată arată, de asemenea, excelent pe unghiile lungi. Poate fi folosită varianta clasică de vârfuri albe și un fond semitransparent nude sau poți încerca stiluri inedite în tendințe precum asocierea de culori contrastante sau complementare. De exemplu, ai putea să alegi o bază roz și să-ți faci vârfurile roșii.

Vârfurile complet transparente, care imită sticla, reprezintă un alt trend important al sezonului. Sunt realizate folosind o tehnică specială de aplicare a unghiilor din gel sau acril.

Și unghiile cu aspect de marmură rămând în continuare în trend. Sunt folosite adesea tonuri de alb, gri sau crem cu striații delicate în nuanțe închise astfel încât să se obțină un efect care imită perfect aspectul natural al marmurei.

Glitterul este o altă opțiune bună, în special pentru manichiurile pentru evenimente speciale. Accentele de glitter, fie că sunt aplicate pe vârfuri sau la baza unghiilor sunt de preferat în locul glitter-ului aplicat pe toată unghia.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro