Manichiura ta: 7 trucuri pentru ca oja să reziste mai mult timp
Frumuseţe · Cosmetica / 15.06.2012

Te străduieşti să-ţi aplici oja cât mai bine posibil, fără nicio urmă sau linie care să strice aspectul lucios ca de oglindă, iar a doua zi descoperi că oja ta deja a sărit? Este posibil să faci mici greşeli în timpul aplicării şi după, care să-i compromită rezistenţa.

Te străduieşti să-ţi aplici oja cât mai bine posibil, fără nicio urmă sau linie care să strice aspectul lucios ca de oglindă, iar a doua zi descoperi că oja ta deja a sărit? Este posibil să faci mici greşeli în timpul aplicării şi după, care să-i compromită rezistenţa.

Descoperă câteva mici trucuri care te asigură că vei avea o manichiură impecabilă zile la rândul. Iată ce trebuie să faci:

Curăţă suprafaţa unghiilor


Dacă pe suprafaţa unghiilor sunt urme de apă, ulei, cremă de mâini etc., oja nu va mai adera la fel de bine pe unghii. Înainte de a aplica lacul de unghii, şterge-ţi unghiile cu acetonă şi tamponează cu o dischetă din bumbac uscată.


Unghii perfect netede


Pileşte-ţi unghiile cu o pilă fină atât perpendicular cu vârfurile, dar şi puţin deasupra lor, dacă sunt uşor exfoliate. În acest fel previi exfolierea unghiei cu tot cu ojă.

Ojă de cea mai bună calitate


Dacă mergi la un salon pentru a-ţi face manichiura, un truc inteligent este să-ţi aduci oja de acasă. În saloanele de înfrumuseţare, lacurile de unghii sunt adesea "lungite" cu acetonă pentru a le prelungi durata de viaţă, ceea ce le scade rezistenţa şi manichiura ta durează mai puţin.


Bază pentru lac de unghii


În unele saloane de înfrumuseţare, suprafaţa unghiei este mătuită cu ajutorul unei pile fine pentru ca oja să adereze mai bine. Dar un astfel de procedeu dăunează unghiilor. O altă variantă pentru ca aderenţa dintre unghii şi ojă să fie mai puternică este aplicarea unui lac de bază pentru manichiură.

Rotunjeşte marginile

 
Aplică baza pentru lacul de unghii sau oja rotunjind la vârfuri, astfel încât acestea să fie "sigilate". În acest fel apa nu intră între ojă şi unghie, iar manichiura rezistă mai mult timp.


Repară imediat micile greşeli


Micile accidente care ne enervează atât de tare şi care se întâmplă când oja nu este complet uscată trebuie neapărat reparate pentru că duc apoi la "ciobirea" ojei. Poţi face asta aplicând puţin ulei pe deget şi masând foarte uşor când oja este aproape uscată, pentru a îndrepta denivelarea.

Evită căldura intensă cel puţin 12 ore


Chiar dacă pare perfect uscată, oja are nevoie de aproximativ 12 ore pentru a fi complet întărită. Căldura poate interfera cu acest proces, motiv pentru care trebuie să eviţi apa fierbinte, sauna sau spălarea mâinilor cu apă fierbinte. (Foto: iStockphoto)
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro