În cât timp se usucă oja cu adevărat?
Te-ai culcat vreodată după ce te-ai dat cu ojă și te-ai trezit dimineața următoare cu o operă de artă pe unghii la care nu te așteptai? Și te-ai întrebat în cât timp se usucă oja cu adevărat, pentru că ți se părea că ai așteptat destul timp după ce ți-ai făcut ceea ce părea a fi manichiura perfectă?
Oja poate părea uscată în câteva minute, însă poate dura și până la 24 de ore ca aceasta să se stabilizeze complet pe unghii. Cu alte cuvinte, oja se usucă în destul de mult timp pentru persoanele care sunt pe grabă, însă există câteva modalități prin care poți grăbi procesul de uscare a ojei pe unghii. Iată care sunt acestea!
5 moduri prin care poți usca oja mai repede
1. Straturi subțiri
În loc de aplicarea ojei în straturi groase pe unghii, mai bine aplic-o în mai multe straturi subțiri. Și așteaptă câte două minute între aplicările succesive. Poate părea că procesul durează mai mult în acest fel, însă vei reuși să economisești timpul pe care îl petreceai așteptând oja să se usuce.
2. Apă rece
Apa rece reprezintă una dintre cele mai rapide și simple modalități de a-ți usca unghiile date cu ojă. Umple un bol cu apă rece cu gheață, lasă unghiile să se usuce timp de un minut după ce le dai cu ojă și introdu vârfurile degetelor în bolul cu apă rece, pentru aproximativ 2 minute. Pe cât de bună este apa rece pentru uscarea ojei, pe atât de dăunătoare este apa fierbinte. Încearcă să eviți dușurile sau băile fierbnți pentru cel puțin 6 ore după ce te-ai dat cu ojă.
3. Ulei pentru cuticule
Uleiul de cuticule este un produs care îți hrănește unghiile, însă poate fi și un gardian de încredere al unghiilor date cu ojă. Uleiul de cuticule oferă un strat suplimentar de protecție între ojă și mediul înconjurător. Întinde un strat subțire de ulei de cuticule pe unghiile date cu ojă și lăsate puțin să se usuce.
4. Fixativ spray
Spre deosebire de uleiul de cuticule, spray-urile de uscare rapidă nu sunt foarte bune pentru unghiile tale. Aceste produse îți pot usca unghiile destul de tare, așa că nu ar trebui să faci o rutină din folosirea acestora. Cu toate acestea, atunci când te grăbești foarte tare, folosește un fixativ spray, pentru a aplica un extra strat de protecție.
5. Uscător de păr
Timpul de uscare a ojei de pe unghii va fi redus cu ajutorul unui uscător de păr pornit pe setarea de aer rece. Ține uscătorul la aproximativ 15 centimetri de unghii, pentru un minut sau până când oja este uscată.