Frumuseţea ta: 4 creme de faţă pe care ţi le poţi prepara singură
Frumuseţe · Cosmetica / De Iulia Anghel, 24.02.2013

Uneori singura cale de a te asigura că beneficiezi de cosmetice naturale produse numai din ingrediente organice este să le faci chiar tu. Dacă vrei ca frumuseţea ta să fie protejată de orice aditiv sau component chimic, iată 4 creme de faţă pe care ţi le poţi prepara singură acasă.

Uneori singura cale de a te asigura că beneficiezi de cosmetice naturale produse numai din ingrediente organice este să le faci chiar tu. Dacă vrei ca frumuseţea ta să fie protejată de orice aditiv sau component chimic, iată 4 creme de faţă pe care ţi le poţi prepara singură acasă.

Când te-ai hotărat să încerci o cremă de față homemade, nu uita că rezultatul depinde de calitatea ingredientelor. Asigură-te că folosești doar ingrediente organice pentru cele mai bune rezultate. După ce amesteci ingredientele benefice pentru piele, unele creme rezistă la frigider timp îndelungat, altele pot fi folosite doar câteva zile, ca o mască.


Cremă cu unt de cacao

O cremă excelentă pentru pielea sensibilă și ușor de făcut acasă, cea pe bază de unt de cacao, este recomandată în special pentru pielea uscată. Ingrediente:

  • 1 lingură și jumătate unt de cacao
  • 1 lingură ulei de cocos
  • jumătate de lingură ulei de măsline extra-virgin


Încălzește mai întâi uleiul de cocos, apoi adaugă uleiul de măsline și untul de cacao. Ia amestecul de pe foc când untul s-a topit, apoi agită-l bine timp de 30 de secunde într-un container mic. Repetă agitarea după câteva minute. Crema nu expiră prea repede când este păstrată la rece, dar se poate întări. Este recomandat să o freci puțin între degete înainte de aplicarea pe față.


Cremă cu miere

Mierea și ceara, alături de uleiul de șofrănel, hrănesc pielea și o hidratează fără să încarce porii. Ingredientele sunt:

  • 1 linguriță miere
  • 3 linguri ulei de sofrănel presat la rece
  • 2 lingurițe ceară de albine rasă
  • 3 linguri apă distilată


Amestecă ceara de albine cu uleiul la foc mic, până se topește complet. Ia-le de pe foc, apoi picură încet mierea în amestecul pe care îl bați constant. După miere, adaugă și apă, dar continua să-l bați. Lasă apoi amestecul pentru câteva minute, timp în care crema se formează la suprafața apei. Scurge apa și păstrează crema la frigider după ce s-a răcit.


Cremă cu ghimbir

Beneficiile cardiovasculare ale ghimbirului recomandă această plantă pentru o cremă de față care să stimuleze circulația sângelui și oxigenarea pielii.

  • o bucată de rădăcină de ghimbir proaspătă, de cca 5 cm
  • 2 lingurițe ulei de susan
  • 2 lingurițe ulei de sâmburi de caise
  • 2 lingurițe ulei vitamina E
  • jumătate de ceașcă unt de cacao


Rade fin rădăcina de ghimbir și stoarce zeama într-o linguriță, doar câțiva mililitri, între o optime și o șesime de linguriță. Adaugă apoi sucul alături de celelalte ingrediente într-un recipient de sticlă și încălzește-l până la topirea completă a untului. Păstrează crema într-un recipient etanș, la răcoare și întuneric.


Cremă cu vitamina E

Cea mai perisabilă dintre creme, cea cu vitamine E este excelentă pentru pielea sensibilă și iritată, o hrănește și o catifelează. Conține:

  • 2 lingurițe iaurt natural simplu
  • jumătate de linguriță miere
  • jumătate de linguriță zeamă de lămâie
  • 300 UI de vitamina E (3 capsule-gel de 100 UI)


Amestecă iaurtul, mierea și sucul de lămâie, apoi adaugă capsulele de vitamina E. Masează ușor crema pe față și las-o să acționeze timp de 15 minute înainte să-ți clătești fața. Crema se ține la frigider, dar poate fi folosită doar 3-4 zile după ce a fost făcută.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro