32
Frumuseţe. Tendinţele în manichiură pentru toamna aceasta. 30 de imagini
Nuanţele de ojă la modă în acest sezon rezonează foarte mult cu tonurile pământului, ale pietrelor, dar şi ale fructelor sau frunzelor căzute, presărate pe alocuri cu sclipiri glamour
În miezul toamnei, ochii noştri aleargă instintiv către nuanţe precum burgund, turcoaz închis, violet închis, verde kaki şi roşuri cu subtonuri de cupru pentru a ne împodobi unghiile.
Evelina Buciu, specialist în cadrul GETT’S Salons îţi oferă câteva recomandări în privinţa nuanţelor ideale pentru manichiura ta în acest sezon. Iată care sunt:
Tonurile ojelor de unghii la modă în acest sezon rezonează foarte mult cu culorile pământului, ale pietrelor, pe alocuri cu sclipiri glam foarte neregulate, dar şi cu ale pădurilor, ale fructelor de toamnă. Nuanţele închise sunt pregătite pentru colecţiile de toamna/iarnă 2015 de către brandurile de top pentru a inspira saloanele de frumuseţe, editorialele din reviste sau prezentările de modă să vină cu o atitudine dark.
Sclipiri care se văd în întuneric, nuanţe atât de reuşite şi verosimile care parcă miros a prune sau struguri, texturi condimentate care dau efecte 3D foarte realiste, transparente -toate aceste tehnologii noi fac clientele să se îndrăgostească.
Unghiile evocă în noul sezon o identitate îndrăzneaţă şi în materie de formă. Forma de migdală fiind combinată cu culori închise şi profunde dar şi cu accente metalice şi perlate. Se poartă şi unghiile stiletto, atât de elegante şi glamour, mai ales când sunt combinate cu un nail art minimalist sau cu bijuterii pentru unghii.
Pentru look-uri mai senine, de zi, alegeţi acele nuanţe care vin şi în varianta gel şi ceva nail art inspirat de acest sezon. Nicio femeie nu poate rezista comodităţii oferite de acest tip de manichiură, iar câteva detalii tomnatice sunt perfecte pentru a intra în atmosfera noului sezon.